Departamentul Sport al cotidianului Viața liberă | Mai repede, mai sus, mai puternic!

Departamentul Sport al cotidianului Viața liberă | Mai repede, mai sus, mai puternic!

Sonia Baciu, Marian Căpăţînă, Gheorghe Arsenie Bogdan Codrescu
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

"O să renunţ la abonamentul la ziar, pentru că nu daţi tenis!", îşi strigă omul nemulţumirea, intrând vijelios în birou. "Cum să nu dăm tenis? Avem astăzi o pagină întreagă cu Simona Halep", încerc să contracarez supărarea evidentă a omului. "Nu mă interesează Halep! Ce dacă a câştigat Wimbledonul? N-aţi dat nimic de turneul de copii de la Iaşi, unde învingător a fost nepotul meu!".

Ce să-i mai spui omului, cum să-i explici faptul că pentru majoritatea cititorilor succesul Simonei la Wimbledon e mai important decât un turneu regional pentru copii? Avem mii de cititori ai ediţiei tipărite şi zeci de mii pe online, iar fiecare are preferinţele lui, sportul lui favorit, echipa sau jucătorul lui de suflet. Şi chiar dacă avem două pagini zilnic, în care publicăm toate rezultatele relevante din Galaţi, dar şi pe cele importante din ţară şi din lume, nemulţumiţi sunt tot timpul. 

Încercăm să-i împăcăm pe toţi, în măsura spaţiului disponibil, dar nu reuşim de fiecare dată. Chiar dacă Sonia Baciu aleargă continuu de la patinoar la stadion sau la sala sporturilor şi înapoi, cu aparatul foto de gât şi cu agenda în mână. Chiar dacă Marian Căpăţînă e şi suporter în tribune, şi consilier al antrenorilor, şi conducător de club. Chiar dacă nea Gigi Arsenie e tot timpul cu telefonul la ureche, ca să afle ultimele noutăţi direct de la cei implicaţi în competiţiile care nu se desfăşoară în oraş. Chiar dacă arde pentru sport de mai bine de 50 de ani!

Viaţa paginilor de sport e la fel de dinamică precum cea a sportivilor şi se desfăşoară într-un ritm atât de alert încât uneori îţi dai seama că s-a făcut seară şi n-ai mâncat, n-ai băut o cafea sau n-ai avut timp să-i cumperi un cadou propriului copil de ziua lui. Asta-i „Viaţa liberă”, de fapt, în toate componentele ei care rămân necunoscute cititorilor, în slujba cărora ne punem cu drag de la primele ore ale dimineţii până, uneori, dincolo de miezul nopţii, când se desfăşoară peste Ocean vreun turneu major de tenis sau vreun meci de box pentru titlul mondial. Dar ne place să facem asta şi trecem peste orice obstacole pentru a o lua de la capăt în fiecare zi. Conform devizei olimpice, mai repede, mai sus, mai puternic!

Sonia Baciu

Unde te duc bascheții

Viața este așa de impreviziblă, că niciodată nu știi unde te pot duce bascheții. În urmă cu mai bine de cinci ani am acceptat, poate, una dintre cele mai mari provocări ale mele: ieșirea din ”zona de confort”. A fost momentul în care, din simplu spectator de sport, de baschet în special, am trecut de partea celor pe care îi citeam de fiecare dată de când a fost inaugurată Sala Sporturilor. Ca și redacția, sala/stadionul/patinoarul au devenit a doua mea casă, petrec aici timp, m-am bucurat la victorii, m-am întristat la înfrângeri, am admirat armonia și ritmul dansatorilor sportivi. Am plâns la țărușii înfipți în gazonul terenului de pe Ancora, am plâns când Oțelul a fost evacuat de pe stadionul unde a câștigat primul și singurul titlu de campioană. M-am bucurat când CSM Dunărea a câștigat primul titlu, am simțit frustrare când pe ”Oțelul” copiii Galațiului plângeau la retrogradarea echipei lor.

În redacția VL m-am (re)descoperit, am învățat să am mai multă încredere în mine, am încercat să iau critica în mod constructiv, chiar dacă uneori m-am supărat, am învățat câte puțin de la fiecare coleg.

Am fost mai activă, din punct de vedere civic, am dat mai multă atenție lucrurilor care se întâmplau în jurul meu, devenind mai critică, atât cu ceea ce înseamnă propria-mi persoană, cât și cu administrația orașului. Am văzut arta cu alți ochi, prin obiectivul camerei foto care mi-a devenit un bun prieten, și cu care am putut să transmit și celorlați frumusețile, dar și urâțeniile Galațiului.

Mă bucur că am putut fi alături de VL la ”cifre rotunde”, fie ca vorbim de numărul 7.500, când a avut loc finala Roland Garros, pierdută de Simona Halep în fața Mariei Sharapova, 8.000, când Arcada juca în Cupa CEV, în unul dintre cele mai lungi ”seturi de aur”, la Lyon sau la numărul 9.000, ziua în care CSM Arcada a câștigat, în premieră, titlul de campioană a României.

Viața liberă face o vârstă rotundă, 30 de ani de apariții neîntrerupte înseamnă extraordinar pentru presa tipărită din România. Așa că ce pot să îți doresc, ziarul meu şi al nostru, decât ”La mulți ani!", sportivi şi nu numai.

Marian Căpăţînă

”Toţi pentru Galaţi!”

„Magor îl cheama”, citesc în mesajul amical primit de la un suporter de hochei. Pe volum mare şi mai mereu contratimp, botezasem noul portar „Marko”. Muncim în primul rând pentru informarea lor, a suporterilor, iar mulţi dintre ei înţeleg asta, înţelegând şi condiţiile stresante în care o facem, brrr, enervant de... mai mereu. Aşa că ne ajută, ba cu o informaţie, ba cu o corectură sau pur şi simplu citindu-ne. Aşa e şi George, prezenţă activă în tribună la tot ce înseamnă sport în Galaţi. Îl alint „secretarul general de redacţie”, pentru că tot ce citeşte sau află şi i se pare posibil subiect util nouă, imediat ne dă alerta, cu el alături chiar este extrem de greu să ratăm vreun subiect. De altfel, cam aşa a ajuns şi Sonia să fie parte a redacţiei.

În eşenţă, este vorba de „Toţi pentru Galaţi”, motto-ul sub care am derulat în 2015 campania cea mai dragă sufletului meu, când împreună cu voi am umplut patinoarul la decisivul semifinalei cu Corona şi am trăit fericirea acelui gol victorios din ultimele secunde, urmat de istorica finală şi premiera titlului de campioni. Dacă n-am fi fost împreună, Toţi pentru Galaţi, am convingerea că acum n-am fi putut vorbi de trei decenii ale „Vieţii libere”. Trei decenii de print, un bilanţ de campioni ai României şi în acest domeniu. RESPECT, Galaţiul meu!

Gheorghe Arsenie

De 30 de ani "pe baricade"

Îmi amintesc ziua de 22 decembrie 1989 ca şi când ar fi azi. O zi slendidă, mai curând de toamnă decât de iarnă, cu soare blând, care parcă anticipa Marele Eveniment. Era spre ora prânzului, când în redacţie [a ziarului "Viaţa nouă" n. red.] s-a răspândit vestea venită de la Bucureşti: Ceauşescu nu mai e!  Împreună cu colegul şi prietenul Fane Dimitriu am părăsit printre ultimii sediul de lângă Prefectură. Am ajuns cu greu acasă, fiindcă rămăsesem pe străzi, să văd ce se mai întâmplă. Seara am primit un telefon de la colegi, să mergem la tipografie. Acolo aveam câteva birouri unde s-a pus la cale naşterea primului ziar liber, "Viaţa liberă". Avea să fie, pentru mine şi pentru noi toţi, cel mai important ziar al carierei, un ziar care anunţa începutul unei noi ere! Eram câţiva oameni cu experienţă, Radu Macovei, Katia Nanu, Grigore Lazarovici, Ştefan Dimitriu, Silvia Mihalcea, Constantin Vremuleţ, Cornel Lupaşcu, Dimofte Bourceanu, Ghiţă Lupoaie, Mariana Iliescu, Nicolae Sburlan şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul, Gheorghe Arsenie, cărora li s-au adăugat apoi alţii, mulţi tineri, pornind cu toţii serios la treabă. Prin ani, "Viaţa liberă" a crescut frumos, ajungând să aibă rotativă şi chioşcuri proprii, parc auto dezvoltat, dar, mai ales, o redacţie adevărată, cu sediu central, unde ne aflăm şi acum, cu oameni unul şi unul. A devenit un ziar respectat şi căutat de gălăţeni, ziarul la care am fost şi încă sunt părtaş zi de zi! Alături de colegi tineri şi foarte tineri, am rămas "pe baricade", împărtăşind tuturor din îndelungata mea experienţă. În aceşti 30 de ani am avut un număr impresionant de colegi, din care, pe lângă cei amintiţi mai sus, îi mai numesc şi pe Cătălin Negoiţă, Claudiu Brânzan, Gabriela Cimpoca şi, evident, pe actualii mei colegi, Anca Spânu, DCP, Victor Cilincă, Teodora Miron şi mulţi, mulţi alţii. Tuturor, dar şi ziarului, "La mulţi ani"!

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 1942 ori Ultima modificare Marți, 24 Decembrie 2019 01:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.