Gabriela Talabă, logodnă de Crăciun

Gabriela Talabă, logodnă de Crăciun
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Pentru Gabriela Talabă, locul 306 WTA, anul 2019 a fost unul bun, pe care l-a încheiat cu un trofeu la simplu (primul pe hard din carieră, la Redding - ITF, 25.000 de dolari) și trei la dublu, la Fort Worth (Texas, SUA), Guayaquil (Ecuador) și Naples (Florida, SUA), toate de 25.000 de dolari, dar și cu o cerere în căsătorie. „Este un mod grozav de a încheia anul cu o semifinală de simplu şi un trofeu la dublu. Anul acesta a fost unul greu, care cu siguranță m-a ajutat să devin o jucătoare mai bună, prin experienţa acumulată cu fiecare meci. Uneori, am avut rezultate bune, alteori nu am avut, dar sunt sigură că toate aceste meciuri m-au învățat cum să fiu mai puternică, să mă întorc repede după înfrângeri și să obţin victorii în faţa jucătoarelor de top. Marile succese sunt pe drum, aştept foarte încrezătoare noile provocări ale sezonului următor”, a spus sportiva gălăţeancă, după ultimul turneu al anului.

Altfel, tânăra de 24 de ani, absolventă a Universitații Texas Tech (Lubbock), a fost cerută de soție de către iubitul Avery, chiar de Crăciun.

Citit 5807 ori Ultima modificare Luni, 30 Decembrie 2019 10:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.