Simona Halep și Horia Tecău, cei mai buni în România
Foto: FRT

Simona Halep și Horia Tecău, cei mai buni în România
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În cadrul ”Galei Tenisului Românesc”, eveniment ce a avut loc pe 27 decembrie, Simona Halep a fost desemnată cea mai bună jucătoare din România.

Simona Halep este câștigătoarea de la Wimbledon 2019, acesta fiind al doilea Grand Slam din cariera sa, după Roland Garros în 2018. Tot în 2019, echipa României de Fed Cup, cu Simona alături, a jucat semifinala competiției, pe care a pierdut-o dramatic, în faţa reprezentativei Franței - cea care a cucerit apoi trofeul.

La masculin, Horia Tecău a câștigat premiul de ”cel mai bun jucător al anului”.

Altfel, Simona Halep și-a anunțat planurile pentru anul următor. ”După discuţii multe cu echipa, am decis că voi juca la Olimpiadă şi, pentru acest lucru, ca să fiu capabilă şi aptă sută la sută, am ales să joc doar Olimpiada şi o voi face cu mândrie şi cu mare onoare”, a spus Simona. Sportiva a spus că decizia a fost una foarte grea de luat. ”O decizie foarte grea pe care a trebuit să o iau, dar a fost cel mai bine pentru noi toţi ce am hotărât cu echipa. Oricum, sunt alături de echipă întotdeauna când joacă. Atenţie, nu este o retragere de la Fed Cup, este doar anul de Olimpiadă", a spus Simona Halep, potrivit Telekom Sport.

Altfel, pentru rezultatele obținute în acest an, juniorii U12 David Carteputredă și Gabriel Ghețu (acum legitimat la Dinamo), ambii formați de Florin Șipoș la Viva Tenis Club, au fost recompensați cu mențiuni.

Citit 1130 ori Ultima modificare Duminică, 29 Decembrie 2019 21:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.