Tenis. Start îngreunat de incendiile din Australia

Tenis. Start îngreunat de incendiile din Australia
Imagine din Canberra, în faţa clădirii Parlamentului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

UPDATE: Patricia Ţig a câştigat partida din primul tur de la Bendigo, scor 6-3, 7-5, cu Indy De Vroome.


Gălăţeanca Patricia Ţig urma să joace abia în această dimineaţă primul meci din acest an, după ce turneul de la Canberra a fost fost mutat la Bendigo, într-o zonă în care calitatea aerului este mult mai puţin afectată de puternicele incendii din Australia, care au cuprins o suprafaţă de circa 8 milioane de hectare.

Coasta estică a Australiei, unde se află şi capitala Canberra, este cea mai afectată de incendiile devastatoare. Calitatea aerului este de peste 20 de ori mai proastă decât parametrii normali, astfel că desfăşurarea turneului ITF de la Canberra, dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, a devenit imposibilă. Organizatorii nu l-au anulat, luând decizia de a-l muta la Bendigo, localitate aflată într-o zonă mult mai puţin afectată, la o distanţă de aproximativ 650 de kilometri de Canberra.

Cap de serie nr. 1 la acest turneu este gălăţeanca Patricia Ţig (locul 113 WTA), pe tabloul principal intrând şi alte două românce, Jaqueline Cristian şi Laura Paar, aceasta din urmă trecând cu brio de calificări, după trei victorii. Pe tabloul principal ar fi trebuit să se joace de luni, dar această mutare a dus la o întârziere, marţi jucându-se doar două meciuri.

Astfel, Patricia Ţig urma să joace miercuri dimineaţa partida din primul tur, în compania unei jucătoare din Olanda, Indy De  Vroome (207 WTA). Ţig a ajuns în Australia cu o cursă aviatică până la Melbourne şi a aflat de mutare în timp util pentru a nu mai pleca la Canberra, până la Bendigo parcurgând o distanţă mult mai mică, de 150 de kilometri.

Tot la Bendigo a fost mutat şi turneul similar masculin, unde este înscris Marius Copil.

"Australian Open", posibilă amânare

Turneul de la Bendigo este pentru Patricia Ţig unul pregătitor pentru primul Mare Şlem al anului, "Australian Open", cu startul pe tabloul principal planificat pentru 20 ianuarie. Însă, situaţia dramatică din Australia face ca disputarea marelui turneu de la Melbourne să fie incertă, organizatorii anunţând că este posibilă suspendarea acestuia. "Sănătatea jucătorilor, a spectatorilor şi a personalului este o prioritate pentru noi. Există experți care analizează permanent toate datele disponibile și se consultă în mod regulat cu oficialii turneului, iar în cazul căldurii și al fumului degajat, se discută cu medicii. Monitorizăm în timp real calitatea aerului și lucrăm îndeaproape cu personalul medical și experții de la fața locului, pentru a ne asigura că avem cele mai bune informații și pentru a putea lua orice decizie cu privire la suspendarea meciurilor, dacă va fi cazul", a anunțat directorului turneului, Craig Tiley.

Citit 1045 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Ianuarie 2020 14:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.