Patricia Țig, start în turneele americane

Patricia Țig, start în turneele americane
Un nou vârf al carierei
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Gălățeanca Patricia Țig a atins o nouă bornă importantă, după ce a urcat pe cea mai bună poziţie din carieră, locul 80, în clasamentul dat publicității, ieri, de site-ul oficial al WTA.

Patricia Țig este plecată în Statele Unite şi este cap de serie 10 în turneul WTA de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 125.000 de dolari. Ea va juca direct în turul secund, cu învingătoarea partidei dintre Olga Danilovici (Serbia, locul 179) și Veronica Cepede Royg (Paraguay, locul 151). Apoi, Țig va juca și în turneele Premier Mandatory de la Indian Wells (9 martie) și Miami (23 martie).

Această nouă poziționare a gălățencei a venit după un an în care a reușit cel mai mare salt în clasament. În aprilie 2019, Patricia era ieşită din clasament - după o pauză de aproape doi ani, cauzată iniţial de accidentări, iar apoi a devenit mamă - și revenea în competiţii la turnee mici, ITF-uri de 15.000 de dolari. Apoi, a uimit încă de la primul său turneu WTA de după revenire, cel din vara trecută de la Bucureşti, unde a trecut de precalificări, calificări şi a ajuns până în finală! La foarte puţin timp de la această performanţă, a câștigat şi primul trofeu WTA din carieră, turneul de la Karlsruhe (Germania, 125.000 de dolari). Recent, a făcut semifinală la turneul WTA de la Hua Hin (Thailanda, 250.000 dolari).

Anterior pauzei de aproape doi ani, cea mai bună clasare a gălățencei a fost locul 83, în aprilie 2017.

Altfel, Simona Halep se menține pe locul al doilea în clasament, iar săptămâna viitoare va juca în turneul WTA de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (8.761.725 de dolari).

România mai are în Top 200 încă opt jucătoare: Sorana Cîrstea (locul 74), Ana Bogdan (90), Irina Begu (104), Mihaela Buzărnescu (117), Monica Niculescu (133), Irina Bara (168), Gabriela Ruse (170) și Jaqueline Cristian (174).

Bogdan, Ruse și Cristian urmau să joace, ieri, la Lyon, în timp ce Begu este în acelaşi turneu cu Ţig, challengerul de la Indian Wells.

Citit 2532 ori Ultima modificare Luni, 02 Martie 2020 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.