Sportul revine la viaţă în Germania

Sportul revine la viaţă în Germania
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Jucătorii echipei germane de fotbal Borussia Dortmund urmau să-şi reia aseară antrenamentele, după o pauză de două săptămâni şi jumătate, impusă de actuala pandemie de coronavirus, informează presa sportivă din Germania.

Potrivit postului de televiziune Sport 1, jucătorii Borussiei Dortmund se vor pregăti în grupuri de câte doi, urmând să lucreze la partea fizică, după ce până acum au efectuat doar antrenamente individuale, la domiciliu.

"Este un început. În ultimele două săptămâni, ne-am mulţumit cu bicicleta de sală, cu exerciţii de întărire a musculaturii şi gimnastică. Îmi doresc foarte mult să se reia competiţia cât mai repede, însă ştiu că suntem încă departe de acest lucru şi trebuie să avem răbdare. Dar faptul că ne vom regăsi în mici grupuri, în următoarele zile, ne va face cel mai mare bine", a declarat mijlocaşul Emre Can.

Internaţionalul german s-a referit, totodată, şi la scăderea salariilor cu 20%, acceptată de întregul efectiv al clubului din Dortmund, în urmă cu câteva zile. "Câştigăm mulţi bani şi era, deci, logic să transmitem un semnal puternic. Este esenţial să rămânem toţi uniţi, în special pentru a evita şomajul parţial al angajaţilor de la Borussia", a explicat Can.

VfL Wolfsburg a fost prima formaţie din Bundesliga care şi-a reluat antrenamentele, încă din prima zi a săptămânii trecute, de asemenea, pe grupuri de jucători.

Campioana en-titre a Germaniei, Bayern Munchen, urmează să îşi reia la rândul ei antrenamentele la sfârşitul acestei săptămâni, pe 5 aprilie. Antrenorul celebrei formaţii germane, Hans-Dieter Flick, consideră că meciurile cu "porţile închise total" ar fi singurul mijloc de a încheia sezonul, dacă situaţia sanitară o va permite.

Bayern Munchen este liderul campionatului Germaniei şi a disputat ultimul său meci pe 8 martie, cu Augsburg (2-0).

Citit 1411 ori Ultima modificare Luni, 30 Martie 2020 21:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.