”Mă trezesc pe la 10-11, fără alarmă, fără program”
Foto: wtatennis.com

”Mă trezesc pe la 10-11, fără alarmă, fără program”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Campioana de la Wimbledon, Simona Halep (locul 2 mondial), a fost invitata lui Mats Wilander la Eurosport, în cadrul unui interviu special, alături de două legende ale tenisului, Boris Becker și Tommy Haas.

Românca a discutat despre viața în izolare, despre ceea ce înseamnă pentru ea anularea turneului de Grand Slam de la Wimbledon, dar și despre cum e viața în afara circuitului de tenis.

Simona Halep se află în România din săptămâna ce a urmat turneului de la Dubai, pe care l-a și câștigat. Ea s-a autoizolat, cu mult înainte ca autoritățile române să facă această recomandare, în urma decretării pandemiei cu coronavirus. "M-am autoizolat, deoarece îmi era puțin teamă de acest virus, mai ales după ce auzisem ce se întâmpla în China și în alte țări. Nu este deloc ușor, cred că nimănui nu îi este ușor. Dar trebuie să acceptăm, să ne păstrăm mentalul pozitiv, căci acesta este cel mai important lucru", a spus Halep.

Aceasta nu ar fi putut participa oricum, din cauza unei accidentări, la Indian Wells, primul mare turneu anulat înainte ca tot circuitul WTA să fie oprit, dar s-a declarat foarte tristă la anunțul de anulare a turneului. "Am fost tristă când am aflat că totul se va anula, din cauza acestei situații. Recunosc, ne este greu, ne lipsește competiția. Mi-e dor de ea, îmi lipsesc jucătorii și toți cei care se împlică în toate turneele. Încerc să iau partea pozitivă a lucrurilor. Sunt acasă din februarie, iar acest lucru nu mi s-a mai întâmplat de mulți ani. E o viață diferită și încerc să mă bucur de ea", a mai spus campioana de la Wimbledon.

Întrebată cum este în România în această perioadă și care îi este rutina, Simona a fost foarte deschisă. "Am 22 de zile de când nu am mai ieșit din casă decât pentru alergare. Mă trezesc pe la 10-11, fără alarmă, fără program, iau un mic dejun, după care ies la o alergare în complex. Ne este permis să facem asta, pentru că e un complex rezidențial privat. Apoi, revin în casă și fac exerciții pentru abdomen, pentru picioare. Lucrez în fiecare zi la condiția mea fizică și mă simt pregătită din acest punct de vedere", a mărturisit, râzând, Simona.

După cum se ştie, turneul de la Wimbledon a fost anulat, prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, astfel că Simona Halep rămâne deținătoarea trofeului un an în plus. "Iau lucrurile pozitive, pentru că voi fi doi ani campioana de la Wimbledon. Trebuie să trăiesc cu acest sentiment încă un an, deci este un lucru bun până la urmă. Sunt încântată să joc în acea marți (n.r. - conform tradiţiei de la Wimbledon, campioana en-titre intră în turneu în sesiunea de zi, într-o zi de marți, pe Central Court), va fi o experiență minunată, sunt sigură", a glumit Simona Halep.

Deși, oficial, circuitul profesional este întrerupt până cel puţin pe 13 iulie, când urma să se încheie Wimbledonul, jucătoarea româncă este de părere că această pauza s-ar putea prelungi. "Sperăm să fie US Open (n.r. - din 24 august), dar nu este încă sigur și asta pentru că New-Yorkul se luptă acum. Nu știu cum o să fie după atâtea luni de pauză, nu am mai fost în situația asta niciodată. Cred că va fi ceva nou pentru toți, dar vom încerca să ne intrăm în formă", a încheiat Halep.

Citit 1603 ori Ultima modificare Luni, 06 Aprilie 2020 22:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.