Tenis. Turneu cu cele mai bune opt jucătoare din Cehia

Tenis. Turneu cu cele mai bune opt jucătoare din Cehia
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Federaţia Cehă de Tenis a anunţat organizarea unui turneu mixt (feminin și masculin, pe hard și zgură) la Praga, în perioada 26-28 mai, cu participarea celor mai buni jucători şi jucătoare din Cehia, printre care dubla campioană de la Wimbledon, Petra Kvitova, precum şi numărul 3 mondial, Karolina Pliskova, informează AFP. "Este prima competiţie pregătită de federaţie pentru jucători, în această perioadă în care sportivii nu pot călători din cauza pandemiei", a precizat purtătorul de cuvânt al acestui turneu, Karel Tejkal, într-un comunicat.

Turneul feminin se va disputa pe hard, iar cel masculin, pe zgură. Competiţia va avea la start nume mai sonore la feminin, în condiţiile în care jucătoarele cehe sunt mai bine clasate decât omologii lor masculini. Karolina Pliskova şi sora sa geamănă Kristyna (locul 69 WTA) vor fi prezente la start, "dacă vor fi într-o stare bună de sănătate", a precizat preşedintele Federaţiei Cehe de Tenis, Ivo Kaderka. Karolina Muchova (26 WTA) şi Barbora Strycova (31 WTA) şi-au anunţat şi ele participarea. "Sunt nerăbdătoare să disput un turneu, după o pauză atât de lungă. Sunt cu adevărat curioasă să văd în ce formă ne aflăm, după această perioadă fără turnee", a declarat Petra Kvitova.

Circuitele profesioniste de tenis ATP şi WTA au fost suspendate la începutul lunii martie, iar o eventuală reluarea acestora nu se va putea produce cel puţin până la jumătatea lunii iulie, din cauza pandemiei.

Citit 2816 ori Ultima modificare Luni, 11 Mai 2020 21:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.