Craiova și Botoșaniul dau (re)startul Ligii I

Craiova și Botoșaniul dau (re)startul Ligii I
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Liga I de fotbal se va relua pe 12 iunie, de la ora 20.00, după o pauză lungă din cauza pandemiei de coronavirus. Liga Profesionistă de Fotbal a făcut public programul primei runde, iar primul meci va fi cel dintre CS U Craiova (locul 3, în play-off) și FC Botoșani (locul 5). Programul complet al etapei a treia din play-off și play-out este următorul: sâmbătă, 13 iunie, FC Voluntari - Academica Clinceni (ora 14.30), FC Voluntari - Academica Clinceni (17.00), Astra Giurgiu - Gaz Metan Mediaș (20.00); duminică, 14 iunie, FC Viitorul - Politehnica Iaşi (17.00), CFR Cluj - FCSB (20.00); luni, 15 iunie, Dinamo - Chindia Târgoviște (ora 20.00).

Clasamentul play-off: 1. CFR Cluj 30 de puncte, 2. FCSB 26 p, 3. CSU Craiova 26 p, 4. Astra Giurgiu 24 p, 5. FC Botoşani 24 p și 6. Gaz Metan Mediaş  23 de puncte.

Clasamentul play-out: 1. FC Viitorul 24 de puncte, 2. Sepsi 19 p, 3. Hermannstadt 17 p, 4. Dinamo 17 p, 5. Poli Iaşi 15 p, 6. Academica Clinceni 14 p, 7. Chindia Târgovişte 14 puncte și 8. FC Voluntari 12 puncte.

De precizat că meciurile se vor desfășura fără public. "Pe stadion nu pot participa mai mult de 225 de persoane în total, incluzând fotbalişti, tehnicieni, jurnalişti, personal administrativ etc., cu acces împărţit în trei zone ale stadionului", a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

Citit 1191 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2020 01:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.