* După ce a pierdut jocul din Ghencea cu 1-0, gruparea gălăţeană a cerut aplicarea regulamentului, Steaua neavând voie să-l folosească pe Bogdan Stancu, atacantul care a şi marcat golul de trei puncte * În replică, Gigi Becali insinuează că meciul Oţelul – Dinamo, de duminică, va fi trucat *
Clubul lui Becali nu riscă nimic!
FRF pune însă batista pe ţambal şi anunţă că Steaua nu riscă să piardă la „masa verde” meciul cu Oţelul.
„Nefiind dată oficială FIFA, Federaţia nu poate obliga cluburile să-şi lase jucătorii să participe la o asemenea acţiune. Noi am apelat la înţelegerea cluburilor”.
„Vizavi de situaţia lui Stancu, totul este clar din punctul nostru de vedere. Nu este nicio problemă din partea noastră că a jucat apoi pentru Steaua”, a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu.
Atacantul Stelei refuzase să participe la un meci al naţionalei „Under” 23, cu Italia (motivând o accidentare), partidă la care „oţelarii” Sârghi şi Antal au fost prezenţi. Comentariile sunt de prisos.
Lupta continuă
Partida pierdută de „oţelari” în Ghencea, un 0-1 care a izvorât multă frustrare în tabăra gălăţeană, a continuat cu declaraţii belicoase de o parte şi de cealaltă şi se pare că nu se va încheia până duminică, atunci când la Dunăre va sosi Dinamo.
Conducerea clubului local a acuzat, pe bună dreptate, arbitrajul după eşecul din bârlogul Stelei, penaltiul refuzat prosteşte la faultul asupra lui Axente (minutul 67) fiind doar preambulul disputei.
Marius Stan, directorul general al roş-alb-albaştrilor, a cerut apoi ca Federaţia Română de Fotbal să se autosesizeze şi să omologheze jocul cu victoria Oţelului, scor 3-0.
„Regulamentul spune clar că Bogdan Stancu, atacantul lor care ne-a dat golul, nu avea voie să joace deoarece a refuzat să meargă la naţională”, a tunat Stan.
Regulamentul, doar pentru fraieri
E drept, în regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal situaţia pare clară:
„Un jucător care a fost convocat pentru reprezentativa naţională nu are dreptul să joace pentru clubul la care este legitimat pe tot timpul perioadei convocării”.
„Această interdicţie se prelungeşte cu cinci zile în cazul în care jucătorul nu a dorit sau nu a putut să dea curs convocării, indiferent din ce motive”.
„Jocurile la care au participat jucătorii convocaţi în perioada de interdicţie, conform art. 22.3 din prezentul regulament, se omologhează cu rezultatul de 3-0 în favoarea echipelor adverse.”
Tot şeful Oţelului a ţinut să afirme că nu-şi face prea multe iluzii: „Regulamentul nu este pentru toată lumea, mi-e greu să cred că vom avea câştig de cauză!”
„Mai vorbim după Dinamo – Galaţi”
Atât i-a trebuit patronului stelist Gigi Becali. Enervat de tevatura făcută de clubul gălăţean de Liga I, europarlamentarul a răbufnit, sugerând că meciul de duminică, de la Galaţi, va fi câştigat de Dinamo cu sprijinul nemijlocit al Oţelului.
„Să ne aducem aminte să discutăm după meciul Dinamo – Galaţi, nu vreau să spun mai mult, că nu-mi stă în caracter. O să vedeţi cine e Oţelul Galaţi atunci!”, a declarat latifundiarul mereu pus pe harţă şi circ.
Interesant este faptul că statistica nu-i este favorabilă grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare înaintea deplasării din fieful lui Paraschiv şi compania: doar opt victorii în 21 de meciuri (Oţelul a câştigat de nouă ori), iar la ultima confruntare, în Bucureşti, echipa lui Dorinel s-a impus cu 1-0.
Explicaţie foto: „Oţelarul” Perendija (dreapta) a câştigat toate duelurile cu atacantul stelist Kapetanos, dar scorul final i-a fost favorabil echipei bucureştene
Foto: Prosport