Fetele de la FC Universitatea, trei puncte de aur pe Litoral, în meciul de debut în Liga I

Fetele de la FC Universitatea, trei puncte de aur pe Litoral, în meciul de debut în Liga I
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În pofida căldurii şi a unei deplasări destul de obositoare, la care s-au adăugat şi câteva indisponibilităţi de marcă, gălăţencele de la FC Universitatea s-au întors de pe Litoral cu trei puncte extrem de importante.

Meciul de debut în ediţia 2020/2021 în Liga I a competiţiei feminine de fotbal, disputat în deplasare la Selena Constanţa s-a încheiat favorabil pentru echipa noastră. Nu a fost o dispută facilă, dar fetele au avut determinare, şi-au dorit mult victoria şi, în cele din urmă, au obţinut-o. A fost o victorie de moral pe care fiecare echipă şi-o doreşte la debut, mai cu seamă că debutul din acest an nu a avut loc sub cele mai bune auspicii.

"Studentele" au făcut un joc bun în prima repriză, au deschis scorul, pentru ca apoi să facă tot posibilul pentru a menţine minimul avantaj pe tabela de marcaj. Chiar în primul minut, Tabita Croitoru a ajuns în faţa porţii adverse, însă nu a putut să o învingă pe adversara dintre buturi. Totuşi, în cel de-al zecelea minut, aceeaşi jucătoare a sprintat decisiv, a ajuns din nou într-o poziţie de una la una, a şutat pe lângă portarul constănţencelor şi tabela a suportat prima modificare: 0-1. Şi în minutele următoare din primul mitan, gălăţencele au manifestat superioritate în joc, au construit câteva faze interesante, însă nu întotdeauna au avut inspiraţia ca aliat. Într-o poziţie clară de 2-0 s-a aflat Nina Anca, însă după o cursă solitară, a trimis alături. În rest, au fost mai multe acţiuni colective la poarta adversă, rămase din păcate fără ecou pe tabela de scor.

Repriza a doua a arătat mai mult echilibru, echipa gazdă a revenit în joc oferind prilejul portarului nostru să se evidenţieze prin câteva intervenţii salutare. Chiar dacă spre final s-a resimţit oboseala în tabăra noastră, jucătoarele au făcut totul pentru a nu ceda ceea ce realizaseră în primele 45 de minute.

A arbitrat o brigadă cu o reprezentantă a sexului frumos la centru - Ana Maria Terteleac (din Berceni), ajutată de cei doi asistenţi din Bucureşti.

"Unsprezecele" gălăţencelor a arătat astfel: Roxana Pazargic - Valentina Ivan, Alexandra Ivan, Nina Anca, Andreea Surcică - Georgiana Bobocea, Irina Topal, Lidia Moacă, Olivia Domingo - Tabita Croitoru, Alexandra Condrea. Au mai jucat: Alexandra Hilohe şi Mihaela Rusen.

În etapa a doua, sâmbătă, la Galaţi se vor întâlni fruntaşele sezonului trecut: FC Universitatea - vicecampioana ediţiei şi "U" Olimpia Cluj - multiplă campioană naţională, cu o sumedenie de jucătoare de lot naţional.

Citit 1563 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2020 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.