* Şeful clubului local de Liga I spune că nu este nici pro şi nici contra preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal care este încolţit după omologarea la „masa verde” a jocului Rapid – FC Timişoara * „În 2008, când am pierdut abuziv dreptul de a juca în cupele europene, n-a votat nimeni cu Oţelul”, explică directorul general al roş-alb-albaştrilor *
„Oţelarii”, avantajaţi de depunctarea Rapidului
Scandalul declanşat în urma omologării la „masa verde” a partidei Rapid Bucureşti – FC Timişoara îl lasă rece pe directorul general al Oţelului, Marius Stan.
Oficialul gălăţean susţine că nu cunoaşte documentele grupării giuleştene, dar că, din punct de vedere moral, clubul lui George Copos a greşit când a folosit doi jucători legitimaţi printr-o portiţă a regulamentului.
„A înfiinţa o echipă la mijlocul competiţiei pentru a înregimenta doi jucători nu mi se pare firesc şi, dacă au greşit, să plătească”, a comentat Stan.
Pe Stan, depunctarea Rapidului l-ar putea avantaja la finalul sezonului, Oţelul fiind în acest moment la egalitate de puncte cu formaţia de sub Podul Grant (n.r. – cu condiţia ca scorul de 0-3 din partida cu Timişoara să rămână în vigoare).
„Mitică nu mi-a făcut vreun rău”
Adversarii lui FC Timişoara la titlu par să organizeze un „puci” pentru demiterea lui Dumitru Dragomir din fruntea Ligii Profesioniste de Fotbal, capul aşa-zisei răscoale fiind Gigi Becali, patronul Stelei.
Întrebat dacă va vota pentru debarcarea lui Mitică, Marius Stan a spus că nu se află în nicio tabără, pro sau contra Dragomir.
„Mitică nu mi-a făcut nimic, nici mie şi nici clubului Oţelul, aşa că-mi văd de treabă. Nu votez pe nimeni, îmi văd de treaba mea. Totuşi, nici nu cred că va fi organizată vreo adunare care să decidă sancţionarea preşedintelui Ligii. Mă tem că toate aceste lucruri sunt pentru voi, presa, ca să aveţi ce scrie”, a adăugat şeful roş-alb-albaştrilor.
„Acum doi ani nu ne-a apărat nimeni”
El a ţinut să vorbească şi despre cel mai crunt episod din istoria recentă a Oţelului, vinovată în acest caz fiind Federaţia Română de Fotbal, şi nu LPF-ul.
„În 2008, când am pierdut la comisii participarea în cupele europene, n-a votat nimeni cu noi. N-am auzit pe nimeni să ia poziţie pentru Oţelul, să ceară demisii, capete şi aşa mai departe”.
„Ne-am bătut de unii singuri şi am făcut-o în van, iar în Intertoto a mers FC Vaslui. Iar atunci chiar n-am avut nicio vină. Prin urmare, de ce ne-ar interesa vreuna din tabere şi ce am avea de câştigat?”, a conchis conducătorul clubului gălăţean de Liga I.
Explicaţie foto: Marius Stan afirmă că-l lasă rece scandalul din ultimele zile din jurul lui Mitică Dragomir