La mulţi ani, Andrei!

La mulţi ani, Andrei!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi îşi serbează majoratul unul dintre fotbaliştii tineri ai Galaţiului. Andrei Marus - jucător de bandă dreaptă la Clubul Oţelul - împlineşte, astăzi, frumoasa vârstă de 18 ani, prilej şi pentru noi, alături de cei dragi sărbătoritului, să-i urăm un sincer şi călduros „La mulţi ani!”.

Andrei a debutat la juniorii Liceului Sportiv, acum trei ani, iar de doi ani este legitimat la Oţelul. Este component de bază în echipa a doua, dar şi în cea de juniori, având deja susţinute peste 80 de meciuri oficiale.

Antrenorul  Vivi Stamate spune despre Andrei că este un copil disciplinat, talentat, util fotbalului gălăţean şi nu numai - el fiind convocat şi la lotul naţional de juniori. În viaţa  de toate zilele, el este elev la Liceul Sportiv.

Andrei îşi va sărbători ziua… prin muncă, pentru că astăzi după-amiază Oţelul II va juca în Liga a III-a cu Petrotub Roman, în deplasare.

Citit 691 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.