* De şapte ani deţine armă de vânătoare, are mereu Biblia la el şi dacă nu doarme la prânz devine agitat peste măsură – iată crâmpeie din viaţa lui Dorinel Munteanu pe care l-am vizitat în apartamentul închiriat la malul Dunării * Familia sa locuieşte la Koln, iar seara, la culcare, pe tehnicianul „oţelarilor” îl apucă un dor nebun de soţie şi fiică *
Date din viaţa lui Dorinel Munteanu
Născut pe 25 iunie 1968, este jucătorul român de fotbal cu cele mai multe prezenţe în echipa naţională (134).
A jucat fotbal, în ordine, la Metalul Bocşa, FCM Reşiţa, FC Olt, Inter Sibiu, Dinamo Bucureşti, Cercle Brugge, FC Koln, VfL Wolfsburg, Steaua Bucureşti, CFR Cluj, FC Argeş, FC Vaslui şi Universitatea Cluj.
A antrenat, până să ajungă la Oţelul, pe: CFR Cluj, FC Argeş, FC Vaslui, Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti.
Face parte din „Generaţia de Aur” a fotbalului autohton, cu prezenţe la patru turnee finale ale Campionatului European şi Cupa Mondială.
As în cafele, şi nu e lăudăros
Când nu e ceaţă se văd Munţii Măcinului din apartamentul în care locuieşte antrenorul Oţelului. E vizibilă şi Faleza Dunării, iar gunoaiele dimprejur nu trec nici ele în anonimat.
Dorinel Munteanu este încântat de privelişte, una – e drept – dintre cele mai reuşite din Galaţi.
Ne-a primit cu timiditate peste prag, de ca şi cum am fi venit să-i citim contorul sau să-i reparăm televizorul.
La cafele se pricepe de minune, i-a ieşit din voleu o serie de ni s-au mărit pupilele până la plecare: adoră să se destăinuiască într-un dialog civilizat, se moaie de tot când aude de familie, iar credinţa e ca cei şapte ani de acasă.
I-am văzut Biblia - mai mereu printre manualele şi dosarele pe care le cară, însă evită să se bată cu pumnu-n piept că e religios.
„Lauda este cel mai mare păcat”, explică Neamţul de la Oţelul. Şi ne-a închis gura.
Vorbeşte în Germania de patru-cinci ori pe zi
Laptop, o carte de fotbal în limba germană, câteva ziare şi televizorul deschis mereu pe canalele de sport.
Acesta-i decorul permanent din livingul tehnicianului, chiar dacă unele lucruri nu-i convin:
„Nu vedeţi ce circ este, ce balamuc e-n fotbalul românesc? Păi, aşa-i în Germania? Mă rog, trebuie să mă adaptez, să fiu la curent cu ce zic unii şi alţii.”
De cinci ani de zile, de când a decis să antreneze în ţară, stă singur cuc, familia (soţia Simona şi fiica Bianca, fr 17 ani) locuind la Koln, în Germania.
„M-am obişnuit aşa, dar seara, când merg la culcare, mi-e un dor de ele de mă topesc”.
„Înroşim telefoanele, cred că vorbim de cel puţin patru-cinci ori pe zi”, mărturiseşte fostul mare fotbalist, căsătorit din 1988:
„Mai vine soţia pe la mine din când în când, n-am ce face, orice muncă cere sacrificii.”
Muzică populară şi un pahar seara
Nu-i place să iasă în public („N-o să mă vedeţi prin cluburi, restaurante, decât cu echipa sau familia!”), e înnebunit după muzica populară („Uneori, în maşină, mai ascult şi manele”) şi nu-l prinde niciodată treaz miezul nopţii, chiar dacă doarme de fiecare dată la prânz.
„Câteodată mă şi enervez pe mine că nu pot să evit somnul din timpul zilei. Dacă nu pun capul pe pernă măcar jumătate de oră, sunt agitat, nervos”.
„Seara, după 10, 10 şi ceva, îmi dau stingerea, dar uneori fac ochi pe la trei-patru dimineaţa şi nu mai am somn”, completează antrenorul „oţelarilor”, în timp ce mai soarbe din licoarea-viciu de care nu poate scăpa.
N-a fumat niciodată, dar paharul de vin sau de bere nu-i lipseşte: „Să nu credeţi că-s uşă de biserică. Şi când jucam beam seara un pahar, dar niciodată n-am făcut excese.”
„Căprioare - nu, dar am vânat un mistreţ”…
Timpul liber este o pasăre rară în viaţa lui Dorinel, dar şi când se instalează repausul apar la orizont hobbyuri tari de tot.
De şapte ani de zile este vânător cu acte în regulă şi s-a dat deja la zburătoarele şi mistreţii din jurul Galaţiului, căprioarele fiind singurele animale în dreptul cărora nu ocheşte niciodată.
„Nici aici nu mă laud, dar am reuşit să vânez un mistreţ. De căprioare mi-e milă. Mă relaxez mult la vânătoare şi la pescuit, locuri în care nu vorbesc niciodată despre fotbal”.
„Cea mai mare captură a mea aş vrea să fie un loc în cupele europene cu Oţelul”, jonglează cu sensurile vorbitorul de limbă germană care, dimineaţa, îşi aruncă ochii pe „Bild”. Nu degeaba a trăit zece ani printre nemţi.
Mama îl voia inginer agricol
Pe la casa natală (localitatea Grădinari, judeţul Caraş Severin) dă foarte rar, părinţii murindu-i cu ani în urmă, însă nu uită că ai săi îl voiau ţăran de frunte şi povesteşte privind undeva, în jos, dar cu un zâmbet copilăresc pe chip:
„De mic visam fotbal, dar mama mă bătea la cap să mă duc la facultate ca să ajung inginer agricol”.
„Învăţam bine, dar aveam multe absenţe, cred că vreo 500, iar la 45 te exmatriculau”.
„Şansa mea a fost diriginta, care mi-a luat tot timpul apărarea şi mă sprijinea. Trăieşte acum la Tg. Jiu şi-i port un respect ales.”
Îi sună telefonul şi pleacă la geam, acolo de unde poate vedea Dunărea pe care s-a îmbarcat din vara anului trecut.
„M-aş retrage în Germania, ţară care îmi place mult, şi o voi face. Ţelul meu e să antrenez acolo şi voi ajunge la acest nivel după ce voi prinde cupele europene cu Oţelul”, conchide Munti, iar ceştile de cafea sunt goale. În loc să-i urăm „baftă la vânătoare”, l-am blagoslovit cu Doamne-ajută!
Explicaţie foto: Dorinel Munteanu spune că „vânează” cupele europene cu Oţelul. Cel mai probabil în sezonul următor. În timpul liber, se delectează cu mistreţii
