Încredere și optimism pentru un retur de foc

Încredere și optimism pentru un retur de foc
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Actuala echipă vălmăreană are o istorie foarte scurtă. În vara anului trecut a încheiat Liga a IV-a pe primul loc, după ce a dominat foarte clar competiția.

A participat la barajul de promovare, unde a învins-o pe campioana Vrancei, Victoria Gugești, scor 2-1, și a încheiat la egalitate, 0-0, cu brăilenii de la Sportul Chiscani.

În campionatul celui de-al treilea eșalon a fost repartizată în seria a doua, iar trecerea de la un nivel la altul a necesitat, firesc, și unele îmbunătățiri, în special în ceea ce privește structura lotului. Acest lucru nu s-a putut face însă peste noapte. Între timp, etapele au trecut una după alta și Avântul s-a trezit fără puncte până în runda a șasea, când a făcut egal, acasă, cu Viitorul Ianca (0-0). Acest meci, ca și altele câteva, se putea câștiga, dar lipsa experienței și-a spus cuvântul. Și înfrângerea de pe teren propriu, cu Chiscaniul, putea fi evitată, ca și cea de la Bacău (1-2), unde elevii lui Gheorghiță Popa au intrat la pauză cu 1-1 pe tabelă și un jucător în plus.

La finele turului, plus o etapă din retur, linia de clasament a vălmărenilor arată astfel: 10 meciuri, două victorii, un egal și șapte înfrângeri, golaveraj negativ (5-16), cu șapte puncte acumulate în total.

''Revirimentul din ultimele etape, ca și câștigul în ceea ce privește omogenitatea, ne face să credem că putem redresa situația în retur, deși acesta va fi foarte greu, unul de foc, cu doar trei meciuri acasă și cinci în deplasare. Dar cu o pregătire corespunzătoare și cu transferul a unul sau doi jucători, completate cu o atitudine a jucătorilor propice performanței, putem obține punctele necesare menținerii în Liga a III-a. În echipă avem jucători pe care ne putem baza, beneficiem și de sprijinul autorităților locale, așa că totul este posibil. Și situația la zi din subsolul clasamentului este de partea noastră: locurile 8-9, noi cu CS Făurei, cu câte șapte puncte, pe 10 este Chiscaniul, cu cinci puncte, iar în ecuație poate fi trecută și echipa CSM Bacău, aflată cu doar trei puncte în fața noastră. Antrenamentele pentru retur vor fi reluate la începutul săptămânii viitoare, iar returul va debuta pe 14 martie, așa că avem suficient timp ca să ne pregătim cum se cuvine'', ne-a declarat antrenorul Gheorghiță Popa.

La ora aceasta, lotul se prezintă astfel: Olaru, Vlasie, Șandru - Murgoci, Antofe, Moise, Hilohi, Chiciuc, Ignat, Drăgan, Pușcașu, Afteni, G. Popa, V. Popa, Iacob, L. Iancu, Partenie, Blănaru, Spânache și Năpârlică. De-a lungul turului au mai fost și alți jucători care au evoluat foarte puțin ori s-au retras.

Golgheterul echipei este Constantin Spânache, cu trei reușite în patru jocuri. Din păcate, el a ajuns foarte târziu la echipă, fiind transferat de la Zimbrul Slobozia Conachi. Celelalte două goluri ale echipei le-au aparținut lui Iacob și lui Murgoci.

Citit 1481 ori Ultima modificare Marți, 12 Ianuarie 2021 18:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.