Sportul, o profesiune de credinţă

Sportul, o profesiune de credinţă
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

În rubrica de faţă vom consemna rânduri despre pasiune, credinţă, devotament în tot ceea ce face un om dedicat trup şi suflet profesiei. Aceste rânduri le dedicăm profesorului de sport Florin Andronic, cel care întreaga viaţă şi-a dedicat-o pasiunii pe care a îmbrăţişat-o încă din copilărie.

La cei 41 de ani împliniţi recent, Florin Andronic se poate lăuda cu o întreagă viaţă dedicată handbalului, o disciplină sportivă pe cât de plăcută (frumoasă), pe atât de solicitantă. Abia împlinise zece ani când a dat cu ochii de sportul cu mingea mică sau sportul cu mingea la semicerc, cum i se mai spune.

Peste două decenii, pe teren, ca jucător

Junioratul l-a făcut la CS Şcolar, cu prof. Relu Donţu şi Valentin Basso, de la care a "prins" cele mai importante noţiuni în materie de handbal. Nouă ani a jucat la juniorii CSS, cu care a obţinuit un titlu de vicecampion, dar şi titlul de cel mai bun portar din ţară! Deşi încă junior, a fost promovat în echipa mare, cea de seniori a CS Universitatea. Aici a activat, pe acelaşi important post de portar, nu mai puţin de 13 ani. Cu 19 ani în urmă, a absolvit cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos", cu specialitatea handbal, pentru ca trei ani mai târziu să "rezolve" şi masteratul în educaţie fizică şi sport.

Din 2005, a îmbrăţişat meseria de antrenor, la CS Şcolar, cu juniorii, dar a continuat şi prezenţa între buturile echipei de seniori. Cu juniorii a cucerit medalii pe toate… palierele, aur, argint şi bronz. A fost perioada în care a "livrat" loturilor naţionale, de juniori - se înţelege - jucători cu certe calităţi.

A urmat o perioadă în care la echipa mare, cea de seniori, a fost antrenor-jucător, iar de cinci ani este "principalul" CSU - o echipă de mare tradiţie în handbalul românesc. Echipa a activat în primul şi al doilea eşalon, iar între performanţe se înscrie participarea în Challenge Cup.

Profesor de valoare la Şcoala 29

Activitatea sportivă a lui Florin Andronic nu se rezumă numai la sportul cu mingea la semicerc. În calitatea sa de profesor de educaţie fizică şi sport, este şeful catedrei de la Şcoala Gimnazială Nr. 29 (instituţie al cărei director este), a repurtat succese importante şi în perimetrul sportului şcolar. În anul şcolar trecut, Şcoala 29 a ocupat locuri fruntaşe în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS): s-a clasat pe locul al patrulea în competiţia de badminton, dar şi într-o disciplină pe echipe - locul şase la fotbal feminin.

Iată o sumă de activităţi care demonstrează că "profesorul de la 29" deţine un loc aparte în rândul celor care au făcut din SPORT o pasiune de credinţă.

Citit 4680 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.