Fotbalul din Liga I se joacă la foc automat, iar astăzi începe runda cu numărul 20. Singurul meci al zilei de astăzi este între Universitatea Craiova, ocupanta locului 3, și FC Argeș Pitești, revelația returului, formație care a avansat de pe ultimul loc până pe 12. Etapa continuă cu trei partide sâmbătă: Gaz Metan - Academica Clinceni (12:15), Sepsi - FC Voluntari (14:15) și FCSB - Poli Iași (20:15), plus alte trei duminică: FC Botoșani - FC Hermanstadt (12:00), Astra - Viitorul (14:00) și UTA - Dinamo (20:45). Ultimul joc al etapei este programat luni seară, de la ora 20:00, între Chindia Târgoviște și CFR Cluj.
O nouă etapă în Liga I începe astăzi Scris de Florin Radu

