Foresta, primul obstacol în calea Oțelului

Foresta, primul obstacol în calea Oțelului
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Formația gălățeană de fotbal are de trecut, în primul baraj, de o echipă care caută cu disperare să ajungă în liga secundă.

Faptul că a încheiat sezonul regulat pe primul loc nu i-a adus mari beneficii Oțelului, ci dimpotrivă. Prima manșă a barajului se va juca pe teren propriu, iar adversară îi va fi Foresta Suceava, considerată cea mai solidă echipă din Seria I, cu toate că a încheiat sezonul pe locul secund. Foresta era pe primul loc înaintea ultimei etape, însă și-a permis să piardă, pentru a încheia pe locul secund. Paradoxal, din ambele serii, locul secund părea mai avantajos. La fel a procedat și Dacia Unirea Brăila, care a pierdut la Rm. Sărat în ultima etapă, astfel că a încheiat sezonul pe locul secund.

În mod cert, Foresta este echipa cea mai potentă financiar din Seria I și a condus aproape tot campionatul seria de pe primul loc. Pretenții mari de promovare au fost la Suceava și în urmă cu un sezon, atunci când chiar Petre Grigoraș, actualul tehnician al gălățenilor, o pregătea pe Foresta.

Jucători cu experiență și antrenor străin

După experiența cu Petre Grigoraș, care s-ar părea că nu s-a despărțit în cele mai bune relații de Foresta, formația suceveană s-a orientat către un antrenor străin. Este vorba despre Ivan Gvozdenovici, care în cariera sa de jucător a trecut și pe la Dinamo la un moment dat. Ca antrenor, înainte de Foresta, a fost principal doar în liga a patra din Serbia. "Dăm totul pentru a deveni mai buni, pentru a-i face fericiți pe fani și sper să ne bucurăm de promovare la final", a spus Gvozdenovici.

Din lotul celor de la Foresta se remarcă și câțiva jucători cu experiență la acest nivel, doriți la un moment dat și de Oțelul. Mijlocașul central Stănescu și atacantul Martin sunt punctele de bază în echipă. Din lot mai fac parte și câțiva jucători străini, printre care și francezul Zouaui, considerat un mare talent pentru nivelul la care evoluează. Iată cum ar putea arăta primul 11 al celor de la Foresta: Gal - Fărcășan, Novacek, Celeadnic, Drugă, Stănescu, Terzic, Zouaui, Filip, Sumanariu, Martin.

Prima manșă a meciului de baraj de promovare dintre Oțelul și Foresta va avea loc la Galați, sâmbătă, de la 18:00. Returul se va disputa pe 15 mai, la Suceava. Echipa care va reuși să se califice mai departe va da peste câștigătoarea din confruntarea dintre Bucovina Rădăuți și Dacia Unirea Brăila.

Citit 2419 ori Ultima modificare Joi, 06 Mai 2021 18:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.