Calificare după două decenii și jumătate

Calificare după două decenii și jumătate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O performanță remarcabilă a voleiului juvenil gălățean - calificarea la un turneu final, după mai bine de 25 de ani!

Nu se poate spune că sportul gălăţean cu mingea peste plasă nu s-a bucurat de succese, în ultima perioadă, gândindu-ne la CSU Metal și, mai recent, la CSM Arcada, ambele multiple campioane. Ei bine, dacă la nivel de seniori a existat un mare număr de titluri naționale, la juniori nu am avut parte de o astfel de performanţă. Performanța la care dorim să ne referim a venit zilele acestea, printr-o comportare de excepție a echipei masculine de juniori a Combinatei CSS-CS Arcada Galați. Istoria acestei echipe este extrem de scurtă, cam doi ani, cu tot cu pandemie, perioadă în care nu s-a mișcat mai nimic. De la începutul acestui an, antrenorul noii grupări - prof. Nicușor Harabagiu, fost jucător de înaltă performanță și apoi antrenor la Arcada - a demarat pregătirile în vederea competiției ce urma să se deruleze în acest an - Campionatul Național. Având deja un nucleu de jucători format, profesorul și-a supus elevii unor antrenamente susținute, în dorința de a recupera din terenul pierdut și de a realiza cât mai multe şi bune acumulări. Şi acestea au fost răsplătite la….

…Turneul semifinal

Au fost trei astfel de turnee, gălățenii jucând la Tulcea, celelalte două având loc la Botoșani și Blaj. Băieții noștri i-au avut colegi de competiție pe cei de la CSS Tulcea, CSS Bacău și Colegiul Tehnic Feroviar "Mihai I" București. Misiunea lor nu a fost deloc simplă, având doi adversari de marcă, între care unul era chiar amfitrion. Gălățenii i-au învins pe băcăuani cu 3-0, au pierdut cu bucureștenii cu 0-3, după care a urmat meciul decisiv, pentru calificare, cu tulcenii. Început de joc bun și nu prea, a fost 1-0 pentru ai noștri, după un set cu prelungiri: 29-27, apoi gazdele au trecut în avantaj. Din acest moment, băieții lui Harabagiu s-au mobilizat exemplar, au gestionat mai bine ”mingile și fazele-cheie”, după afirmația antrenorului, și cu două seturi avantaj 25-19 și 15-10, au câștigat meciul cu 3-2 și au obţinut calificarea la turneul final. O calificare așteptară de decenii…

Echipele care vor lupta pentru laurii naționali

Cele mai bune şase echipe din țară, practicante ale acestei frumoase și îndrăgite discipline sportive - voleiul, își vor disputa șansele pentru titlu și podium în această săptămână (19-23 mai), în orașul Dej. Acestea sunt: CSS-CS Arcada și CTF Mihai I, din turneul de la Tulcea, CSS Zalău și CSS Blaj, din turneul de la Blaj, CSS Lapi Dej și CSS Suceava, din turneul de la Botoșani.

Clasamentul de patru de la Tulcea: 1. CTF București 9 p, 2. GALAȚI 5 p, 3. CSS Tulcea 4 p, 4. CSS Bacău zero puncte.

Combinata gălățeană prezintă un lot de jucători valoroși, doi dintre ei pregătindu-se și alături de campionii Arcadei, Lefterache și Nedelcu, acumulând astfel suficientă experiență. Dar iată lotul complet: Alexandru Lefterache, frații Alexandru și David Macovei, Adrian Ciobanu, Vlad Neștian, Dragoș Nedelcu, Daniel Spiridon, frații Iurie și Albert Eftimie, Vlad Onișor, Dragoș Grecu și Adrian Apostu.

Un grup de tineri talentați, buni şi la învățătură (elevi în clasele a XI-a și a XII-a), capabili de noi performanțe. Le așteptăm!

Citit 1940 ori Ultima modificare Luni, 17 Mai 2021 20:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.