Perspectivele noului sezon pentru CSM Arcada

Perspectivele noului sezon pentru CSM Arcada
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Până la începutul lunii viitoare, campioana CSM Arcada se află în vacanță. Acest lucru nu înseamnă că toată lumea se odihnește, întrucât în perioada aceasta sunt preocupările obișnuite dintre sezoane.

Urmează să plece o serie de jucători, vor veni alții, oricum lotul trebuie completat la timp, pentru ca la ora startului pregătirilor acesta să fie conturat. Despre mișcările din lot ne-a vorbit managerul clubului Arcada, ing. Mirel Zaharescu, fost voleibalist de echipă națională și arbitru internațional.

”Mai avem ceva timp până la demararea antrenamentelor în vederea viitorului sezon, dar de pe acum ne preocupăm de completarea lotului de jucători. Avem deja un nucleu din vechea gardă, Bala, Rață, Kantor, Sestan și Cristudor, și suntem înțeleși deja cu Tudor Paul Magdaș, un centru ce va veni de la Unirea Dej. Dar până la încheierea acestei importante misiuni mai avem de lucru. Suntem în discuții cu încă 4-5 jucători, dar ne mai trebuie încă pe atât. Știm că lumea se interesează de căpitanul nostru din ediția trecută - Niels Klapwijk, care ne-a ajutat foarte mult la obținerea celui de-al treilea titlu de campioni. Deocamdată, însă, acesta nu s-a pronunțat”.

Despre problemele de lot este preocupat, în aceeași măsură, și antrenorul Sergiu Stancu. Dar mai întâi l-am abordat în legătură cu tragerea la sorți a meciului viitoarei ediții a Ligii Campionilor, unde CSM Arcada va juca împotriva cehilor de la CEZ Karlovasko Karlovy Vary.

”Este un adversar redutabil, cu care ne-am mai întâlnit și acum șase sezoane, în care noi am mers mai departe, spre optimile de finală. Am învins acasă cu 3-1 și am cedat cu scorul de 2-3 în Cehia. Dubla cu cehii va fi în octombrie, pe 5-7, acasă, respectiv, 12-14, în deplasare. Până atunci, va trebui să rezolvăm problema noului lot, ca și a pregătirilor în vederea startului în noul sezon intern, care va începe în septembrie. Avem un început de campionat cu meciuri la îndemână în primele patru etape, după care ne vom deplasa la Dinamo. Înaintea primului meci din Divizia A1, îl vom susține pe cel din Supercupă, cu Dinamo București.

Dar despre toate acestea vom mai vorbi, avem suficient timp”, a conchis tehnicianul, care a adus Galațiului, alături de elevii săi, trei titluri naționale consecutive, în doi ani și jumătate.

Programul meciurilor din turul Diviziei A1

Prima etapă programează o deplasare, la Titanii București, apoi la Galați vine CSM Timișoara, urmează încă o deplasare la București, contra Rapidului, ne vizitează Baia Mare și apoi o primă deplasare mai dificilă, în etapa a cincea, la București, cu Dinamo. De la etapa a șasea până la a 11-a, Arcada va juca astfel: acasă cu Steaua, două deplasări la SCM Zalău și SCM Craiova, acasă cu Unirea Dej, deplasare la Știința București și ultimul meci, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj.

Citit 1007 ori Ultima modificare Joi, 01 Iulie 2021 22:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.