Italia - Anglia, marea finală de la Euro 2020

Italia - Anglia, marea finală de la Euro 2020
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Campionatul European de fotbal a ajuns în faza finală, în care se cunosc cele două echipe care vor lupta pentru câştigarea trofeului. Este vorba despre Italia, care a trecut la loviturile de departajare de Spania în semifinale, respectiv, Anglia, care a avut nevoie de reprizele de prelungiri pentru a învinge Danemarca, scor 2-1, cu golul decisiv marcat în urma unui penalti contestat de gruparea daneză. Italia și Anglia se vor întâlni duminică, de la ora 22:00, la Londra, pe Wembley. Istoricul confruntărilor directe este de partea Italiei, cu opt victorii și trei remize, din 13 partide disputate.

În traseul de la Campionatul European de până acum, Italia a întâlnit Turcia (scor 3-0), Elveția (3-0), Țara Galilor (1-0), Austria (2-1, după prelungiri), Belgia (2-1) și Spania (1-1 și 4-2 la loviturile de departajare). De partea cealaltă, Anglia a înfruntat Croația (1-0), Scoția (0-0), Cehia (1-0), Germania (2-0), Ucraina (4-0) și Danemarca (2-1, după prelungiri).

O miză secundară la această partidă ar putea fi pentru Harry Kane, atacantul Angliei, care are patru goluri marcate până acum și ar mai avea nevoie de o reușită pentru a-i egala pe cei mai buni marcatori ai competiției de până acum - Patrick Schick (Cehia) și Cristiano Ronaldo (Portugalia).

Citit 1428 ori Ultima modificare Joi, 08 Iulie 2021 22:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.