Două titluri naționale, în premieră, pentru Galați

Două titluri naționale, în premieră, pentru Galați
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Galaţiul a fost reprezentat cu succes la competiția națională de bărci dragon, seniori și master, participarea încheindu-se cu primele titluri obţinute de oraşul nostru la acest sport, care ar putea deveni olimpic.

Eforturile celor pasionați de sportul pe apă de a achiziționa pentru Galați o barcă dragon au dat roade cu vârf și îndesat. În cadrul Campionatului Național de seniori și master la bărci dragon, probă ce se discută a fi introdusă și la Jocurile Olimpice, orașul nostru a fost reprezentat de sportivii de la Clubul Dunărea, care s-au întors acasă cu multe medalii.

Au fost obținute, pentru prima oară în istoria Galațiului, două titluri naționale, la probele de 200 metri master (peste 40 de ani) și 200 metri seniori. În plus, a fost trecută în cont și o medalie de argint, la proba de 2000 metri seniori. Protagoniștii acestor frumoase performanțe au fost: Munteanu Mihai, Buricea Marius, Bogza Cristian, Poteraș Radu, Tudose Valentin, Fodulu Vasile, Bârligea Gabriel, Vasilescu Ionel, Pintilie Theodor Alin, Voinea Dragoş, Drăgan Andrei, Băluță Mihai, Moise Marius, Miloș Fane, Constantinov Gheorghe şi Pârvu Marius - toți de la Clubul Dunărea Galați.

De remarcat faptul că barca dragon nu este unicat doar în Galați, ci chiar în toată partea de sud-est a țării.

Medalii și la caiac-canoe

În cea de-a doua zi de competiții din cadrul Campionatului Național, sportivii gălățeni au ieșit din nou la rampă, cu numeroase medalii acumulate. Au mai venit patru titluri naționale prin: Mihai Munteanu  (proba de canoe simplu 200 metri), Munteanu și Poteraș (canoe 2 - 200 metri), Valentin Tudose (caiac  1 - 1.500 metri) și Valerică Râmbu (caiac 1 - 1.500 metri).

Au mai fost obținute și șase medalii de argint, prin: Ionel Vasilescu (caiac 1 - 200 metri și caiac 1 - 500 metri), Mihai Munteanu (canoe 1 - 500 metri), Munteanu și Poteraș (canoe 2 - 500 metri), Vasile Fodulu (caiac 1 - 500 metri) și Fodulu şi Tudose (caiac 2 - 500 metri). Lista de medalii a fost completată cu patru medalii de bronz, obținute de: Tudose, Fodulu, Bârligea și Vasilescu (caiac 4 - 500 metri), Poteraș (canoe 1 - 200 metri), Tudose (caiac 1 - 200 metri), Fodulu și Tudose (caiac 2 - 200 metri).

În clasamentul general pe medalii, CSM Dunărea s-a clasat pe locul al doilea, din cele 19 cluburi participante, prima poziție fiind ocupată de către Titanii București, care are legitimați inclusiv sportivi străini.

Valentin Tudose, unul dintre protagoniști, s-a declarat încântat de performanțele obținute. "Șase medalii, cu tot cu dragon, pot spune că a fost anul meu. În edițiile anterioare, strânsesem șapte medalii, dar niciuna de campion. Am muncit patru ani și m-a ajutat Dumnezeu să obțin ceea ce mi-am propus. Îmi doream foarte mult să reușesc să câștig un titlu".

Următoarea competiție la care vor participa gălățenii este Campionatul European, programat la finalul lunii, la Bascov.

Citit 1681 ori Ultima modificare Marți, 14 Septembrie 2021 12:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.