„Cupa 1 Iunie” la minifotbal

„Cupa 1 Iunie” la minifotbal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 60 de copii de la Clubul Oţelul s-au întrecut pe Stadionul „Siderurgistul” * Alte concursuri şi jocuri sportive au loc, astăzi, în Galaţi, precum şi în comunele Piscu şi Tuluceşti *

Cunoscutul antrenor-selecţioner Zoly David (ajutat de colaboratorul său Andrei Calinov) a organizat o interesantă competiţie de minifotbal (teren redus) la Stadionul „Siderurgistul”. Peste 60 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, s-au întrecut cu ardoarea specifică vârstei.

Mereu tânărul descoperitor de talente Zoly David a evidenţiat numeroşi copii, între care îi amintim pe: Marc Cireş, Cristi Neicu, David Vlad şi Marco Cernat (fiul cunoscutului fotbalist Florin Cernat) – la categoria 6 ani – A. Manolache, E. Vieru, R. Todoriţă, P. Alexandru, R. Mariniuc, A. Pavlenco, P. Paiu, A. Ivan, M. Dinică, A. Stoica, N. Ichim, E. Grosu, G. Juglan – la celelalte categorii.

Organizatorii i-au stimulat pe participanţi cu medalii, diplome, dulciuri, sucuri şi premii simbolice în bani.

* Astăzi sunt programate manifestaţii dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Direcţia pentru Sport a judeţului Galaţi organizează, în colaborare Inspectoratul Şcolar şi alte cu instituţii cu atribuţii în domeniu, întreceri şi jocuri sportive la  Stadionul „Dunărea”, la Grădina Publică şi în Şcolile Gimnaziale nr. 42, 22, 29, 3  şi Şcoala Specială „Emil Gârleanu” – manifestării găzduite de Complexul Sportiv ``Dunărea`` - precum şi în comunele Tuluceşti şi Piscu.

Citit 1075 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.