CSM Arcada joacă pe cartea calificării

CSM Arcada joacă pe cartea calificării
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La o săptămână după victoria cu 3-1 din meciul tur, cu LVI Praga, în cea de-a doua competiție europeană, campionii României au ajuns în Cehia, unde astăzi vor susține meciul retur.

Înaintea unui nou examen important pe care echipa sa îl are de susținut, Sergiu Stancu, antrenorul campionilor de la Arcada, mizează pe mobilizarea echipei noastre în returul de la Praga, în care elevii săi au nevoie de obținerea a minimum două seturi pentru a se califica.

"Un joc foarte important pentru noi, dar și pentru voleiul românesc. Avem nevoie de un rezultat favorabil pentru calificarea mai departe, dar și pentru punctele ce contează pentru coeficientul de țară. Băieții sunt conectați la tensiunea jocului și vor da totul pentru un succes, pe care îl putem obține. Consider că cele două echipe sunt de valori apropiate, rămâne ca la ora meciului să realizăm ce știm și să o facem cât mai bine. Nu va fi deloc ușor, dar este șansa noastră pentru a merge mai departe în CEV Cup. Sperăm ca la final noi să fim cei care se califică", ne-a declarat Stancu.

Gălățenii au ajuns de luni în Cehia

Delegația CSM Arcada a plecat luni dimineață din Galați, iar la ora prânzului a zburat către capitala Cehiei. Programul a fost judicios întocmit și cuprinde următoarele etape: luni seară, antrenament de forță, marţi dimineață - ședință video, marţi seară - antrenamentul oficial. Ziua de astăzi este dedicată relaxării înainte de meci, discuțiilor cu jucătorii, iar de la ora 20:00 va fi confruntarea care ne interesează foarte mult. În tribunele sălii ce va găzdui jocul din această seară vor fi și spectatori, motiv în plus pentru elevii lui Sergiu Stancu de a se mobiliza exemplar.

Lotul deplasat cuprinde următorii jucători, în ordinea numerelor de pe tricouri: Teleleu, Raici (căpitanul echipei), Talpă, Butnaru, Bissette, Darlaczi, Rangel, Toro, Sestan, Bala, Rață, Cristudor și Kantor - ultimii doi, libero. N-a putut face deplasarea ultima achiziție, Akhroron Sobirov, care n-a primit viză de intrare în Cehia.

Importanta partidă va fi condusă de un arbitru polonez, Marcin Herbik, secondat de rusul Aleksander Pavlov, iar observatorul va fi din Cehia.

Zile cu mare încărcătură

Meciul din CEV Cup nu va fi singurul examen din această perioadă pentru CSM Arcada. În zilele următoare o așteaptă alte trei meciuri grele, cu cele mai bune echipe din țară, în competițiile interne. Să exemplificăm: joi va fi revenirea în țară, pe calea aerului, la Cluj, de unde gălățenii vor pleca la Zalău, pentru meciul de campionat de sâmbătă; în seara aceleiași zile, se va porni înapoi spre Galați, unde jucătorii vor trebui să-și continue pregătirile și își vor rezerva suficiente momente și pentru odihnă și refacere. În cea de-a patra zi de la revenirea acasă, miercuri, 24 noiembrie, va fi manșa tur din "Cupa României", cu Dinamo, la București. Dar nu va fi ultima deplasare, pentru că sâmbătă, 27 noiembrie, elevii lui Sergiu Stancu se vor afla în Bănie, pentru meciul cu SCM "U" Craiova.

Este o perioadă densă, în care va conta foarte mult modul în care va fi drămuit timpul dintre aceste confruntări.

Citit 1008 ori Ultima modificare Marți, 16 Noiembrie 2021 23:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.