Opriţi TeVeRezelele!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Toată lumea a râs de ele, unii şi-au poreclit amicii cu numele fistichiu ale acestor trompete de plastic, Cupa Mondială însăşi a fost confundată cu Vuvuzela, o invenţie de care mileniul al treilea s-ar fi putut lipsi. Eh, asta până când a început competiţia din Africa de Sud: la primul meci am zis că trebuie să se simtă amprenta fiecărui meridian pe care se dispută cea mai tare competiţie de fotbal, la al doilea deja umblam la sonorul televizorului, iar de la al treilea îmi venea să-l arunc pe geam!

Cum este posibil să-i laşi pe sud-africani să sufle ca apucaţii în tulumbe 90 de minute din 90, creând, fidel, atmosfera dintr-un viespar? Da, aşa cum sunt interzise brichetele şi alte obiecte contondente, nici vuvuzelele n-ar mai trebui permise pe stadioane! După primele jocuri de la acest turneu final, se poate spune că africanii ne-au mâncat urechile! 

* Există totuşi lucruri mai greu de suportat chiar şi decât vuvuzelele de la Johannesburg şi Cape Town: comentatorii Televiziunii Române, nişte băieţi care parcă abia acum descoperă sportul cu mingea rotundă, o gaşcă de nepregătiţi pentru care noţiunile de tactică sunt la fel de intangibile precum semnele de circulaţie de pe marginea drumului dintre Jupiter şi Saturn (nu la staţiunile de pe Litoralul românesc mă refer, ci la planetele cu acelaşi nume).

Greşelile de Gâgă de genul „mingie”, cu pluralul „mingii”, sunt doar scânteia pornirii unor spiciuri de toată jena. Bietul crainic al partidei Coreea de Sud – Grecia mai avea un pic şi ne spunea şi cât are la pantof Gigi Becali pentru că, nu-i aşa?, jucătorul Kapetanos, legitimat la Steaua, intrase pe teren. Cu alte cuvinte, prefer vuvuzelele, decât TeVeRezelele!

* Citesc prin presa străină că domnul Cristian Chivu, altfel un căpitan de treabă, a fost trecut pe linie moartă de noul său antrenor de la Internazionale Milano - Rafa Benitez. Cum adică, el, câştigătorul de Champions League, el, omul care la naţionala României se află în silenzio stampa, să nu mai aibă ocazia de a juca la Inter?

E o veste cumplită, admit, şi mă consolez doar cu faptul că tipul acela ursuz din faţa microfoanelor presei se transformă într-un actor minunat în reclamele la bere de pe timpul Mondialului. Îl ador pe Chivu care toarnă-n pahare. Parol!

Citit 647 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.