Handbaliștii CS Universitatea, în grafic, la sfârșitul anului

Handbaliștii CS Universitatea, în grafic, la sfârșitul anului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Programul de desfășurare a campionatului Diviziei A de handbal masculin a cuprins meciurile din sezonul regulat (tur și retur), urmând ca în primăvară să fie finalizată ediția 2021-2022. Actuala ediție cuprinde patru serii, pe criterii geografice, iar la final, primele două clasate în fiecare serie au obținut dreptul de a participa la turneul de promovare.

Echipa gălățeană de la CS Universitatea, o grupare de mare tradiție, a încheiat pe locul al doilea sezonul regulat în Seria A, cu un bilanț foarte bun: 12 victorii, două înfrângeri (la prima clasată, Magnum Botoșani), 30 de puncte și un golaveraj favorabil, 484 - 424. Echipa a înregistrat victorii duble, chiar în fața unor adversari cu pretenții, precum cei din Iași, Vaslui, Suceava sau Focșani.

Lotul cuprinde 21 de jucători, mulți dintre ei promovați de la CS Școlar, tineri cu certe calități pentru handbalul de performanță. În sprijinul jucătorilor experimentați, precum Mârșiu, Bădărău, Frangulea, Prună, Ionescu și Fuică, au apărut în teren pe parcursul sezonului o serie de tineri care au pus umărul la realizarea acestui bilanț onorabil: Rareș Costea, unul dintre golgheterii echipei, Butea, Soare sau Lefter.

Iată lotul complet pe care antrenorul Florin Andronic îl are la dispoziție: Fuică, Al. Dinu, Fl. Dinu - Soare, Prună, Lefter, Olaru, Butea, Bădărău, Frangulea, Andrei, Ionescu, Mârșiu, Chertif, Costea, B. Zaharia, C. Zaharia, Ștoalfă, Ioniță, Domoc, Pascu.

Turneul de promovare va reprezenta, de fapt, o nouă competiție, în opt echipe, în care se va juca în sistem tur-retur. Startul este prevăzut pentru data de 21 ianuarie.

Citit 793 ori Ultima modificare Marți, 04 Ianuarie 2022 03:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.