Clasarea pe locurile de play-off, sub semnul întrebării

Clasarea pe locurile de play-off, sub semnul întrebării
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

CSM Galați n-a pornit prea grozav în acest sezon, iar ocuparea unuia dintre primele patru locuri la finalul sezonului regulat nu mai pare atât de simplă ca în edițiile precedente.

Echipa de hochei seniori a CSM Galați ocupă, în clasamentul la zi, locul al patrulea, cu 25 de puncte obținute din cele 16 meciuri disputate. Gălățenii se află în spatele a trei echipe ce sunt aproape imposibil de depășit în condițiile actuale, ACSH Gheorgheni (locul 1, 38 de puncte), SC Miercurea Ciuc (locul al doilea, 37 puncte) şi Corona Brașov (locul al treilea, 26 puncte, cu două meciuri mai puțin disputate). Mai mult, poziția a patra este pusă în pericol pentru gălățeni de către Fenestela, formație aflată la debut în Campionatul Național de seniori. Fenestela este momentan pe locul al cincilea, cu 21 de puncte (patru mai puțin decât echipa gălățeană), dar cu trei meciuri mai puțin disputate.

Programări haotice, fani îndepărtați

Scăderea de nivel a echipei gălățene, programările haotice ale meciurilor și pandemia, trei ingrediente ce au îndepărtat și fanii de la patinoar, chiar și atunci când accesul a fost permis. A scăzut drastic numărul suporterilor prezenți la meciuri, iar un factor important îl poate constitui și programarea meciurilor. Sunt multe situații în care datele publicate pe site-ul federației nu se respectă și uneori fanii hocheiului se trezesc cu alte programări ale meciurilor față de cele făcute publice inițial. De exemplu, nici în clipa de față nu este cunoscut exact programul meciurilor pentru 2022, care să se respecte întru totul.

Clasări din ce în ce mai slabe

Primul an al celor de la CSM Galați în campionat a fost unul de succes. Gălățenii au obținut titlul de vicecampioni, după finala pierdută contra celor de la Corona Brașov, echipă condusă la acel moment de regretatul Marius Trandafir. Chiar dacă a ratat titlul atunci, CSM a reușit să facă o figură frumoasă, depășindu-și statutul dinaintea startului de campionat.

Al doilea an părea a fi unul de bun augur, însă pandemia de coronavirus a oprit campionatul.

Ediția 2020-2021 n-a mai fost la cine știe ce nivel, iar CSM Galați s-a clasat, în cele din urmă, pe locul al treilea. Cum cei de la ACSH Gheorgheni (locul 4 în ediția trecută) s-au întărit considerabil, primele trei locuri par intangibile momentan pentru formația pregătită de slovacul Vladimir Klinga, sosit la Galați înaintea acestui sezon.

Iată și lotul CSM Galați pentru sezonul 2021-2022: Otto Onodi, Magor Szopos și Adrian Ionescu (portari), Cătălin Berdilă, Attila Szocs, Vladimir Teamriuc, Evgheni Yemelianenko, Otto Szopos, Remus Gheorghe, Roland Ivacson, Yevgheni Lymansky, Vitali Kiricenko, Mircea Constantin, Alexander Neznamov, Konstantin Kulikov, Denis Makarov, Yuri Nazarov, Yevgheni Cemerilov și Sergei Kopylets.

Citit 1429 ori Ultima modificare Luni, 03 Ianuarie 2022 03:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.