Victorie concludentă în faţa unei contracandidate

Victorie concludentă în faţa unei contracandidate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa de futsal United Galați a reușit un succes categoric, scor 6-2, în fața formaţiei FK Odorheiu Secuiesc, una dintre contracandidatele la locurile fruntașe din Liga I. În meciul disputat miercuri, la Sala Sporturilor "Dunărea", miza era o clasare cât mai bună la capătul sezonului regulat.

Prima parte a disputei a fost destul de echilibrată, oaspeții fiind cei care au deschis scorul. Până la pauză, United a egalat prin Daniel Araujo, brazilianul cu cetățenie română.

Repriza a doua a fost la discreția gălățenilor, care au forțat încă de la început și au reușit să se desprindă pe tabelă, după ce au mai ratat alte câteva mari ocazii. Crișan a punctat pentru 2-1, iar Octavian Cireș și antrenorul-jucător Florin Ignat au continuat șirul golurilor. Rămași fără alte opțiuni decât cartea atacului, harghitenii au atacat cu al cincilea jucător (ceea ce înseamnă fără portar), iar acest lucru a fost speculat la maximum de portarul Petrișor Toniță, care a marcat pentru 5-1. Până la final, ambele echipe au mai punctat câte o dată, golul gălățenilor fiind semnat de Cireș.

Ca urmare a acestui succes, United s-a apropiat la două puncte de FK Odorheiu Secuiesc, ocupanta locului secund, care are un meci mai mult disputat.

În următoarea etapă, gălățenii vor juca în deplasare, la CFR Timișoara, pe 20 februarie.

Citit 843 ori Ultima modificare Vineri, 11 Februarie 2022 00:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.