În weekend s-au disputat primele meciuri din cadrul Campionatelor Județene de fotbal. În Liga a IV-a a fost prima etapă a returului, în care capul de afiș l-a deținut întâlnirea dintre Covurluiul Tg. Bujor și liderul Unirea Braniștea. Meciul s-a disputat la Berești și s-a încheiat cu scorul de 3-2 pentru Unirea. Autorii celor cinci goluri: Vârgolici și Spânu, respectiv, Constantin Spânache - trei goluri.
La fluierul arbitrului Gabriel Mihai, cele două formații s-au prezentat cu următoarele distribuții.
Covurluiul: Măstăcan - Ciobanu, Popa, Vârgolici, Hariuc, Nanu, Năstăsache, Mitrofan, Ghimpu, Cojan, Mircea. Au mai intrat: Canschi, Spânu și Bulai (antrenor Ion Basalic).
Unirea: Vlasie - Popa, Gâță, Manea, Hilohi, Stoian, Năpârlică, Murgoci, Dima, Țicămucă, Spânache. Au mai jucat: Antofe, Grădinaru, Ciotârcă și Lăutaru (antrenor Ionuț Niculcea).
Iată și celelalte rezultate ale rundei: Agrostar Tulucești - Voința Cudalbi 0-4, Răzeșii Valea Mărului - Avântul Vânători 3-3 (primul punct pentru gazde!), Victoria Independența - Avântul Drăgănești 4-1, Muncitorul Ghidigeni - Quantum Club 3-0, Gloria Ivești - Viitorul Umbrărești 2-0. Podiumul clasamentului: 1. Braniștea 36 puncte, 2. Cudalbi 31 p, 3. Ivești 28 p, 4-5. Ghidigeni şi Quantum Club - câte 19 puncte.
* În Liga a V-a au avut loc partidele ultimei etape a turului, încheiate cu următoarele rezultate: Voința Cișmele - Foresta Șendreni 5-3, Luceafărul Berești - ACS Inter Tudor Vladimirescu 2-1, Inter Tudor Vladimirescu - Mălina Smârdan 1-1, Siretul Cosmești - Viitorul C. Negri 2-0 (marcatori I. Bârlădeanu și Bejan), Avântul Matca - Siretul Piscu 2-1, ACS Lascăr Schela - Prutul Vlădești 4-0, Zorile Grivița - Flacăra Pechea 1-2. Meciul Șoimii Foltești - Viitorul Frumușița a fost amânat.
Conduce Siretul Cosmești - 39 puncte, secondată de Lascăr Schela - 35 p (un meci mai puțin) și Luceafărul Berești - 35 puncte.