Juniorii de 11, 12 și 13 ani, puși la treabă

Juniorii de 11, 12 și 13 ani, puși la treabă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Conform programului federației de specialitate, zile acestea au avut loc meciuri de fotbal contând pentru etapa regională a Campionatului Naţional. Mai întâi s-a derulat faza interjudețeană, în care cei din Galați s-au confruntat cu cei din Brăila. După aceea, au avut loc confruntările regionale, la Ianca, unde și-au dat întâlnire un mare număr de juniori (de fapt, copii), din șase județe: Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea și Galați. Scopul acestor meciuri de selecție a fost acela de a alcătui echipe competitive la fiecare categorie de vârstă. Aceste noi loturi, şapte la număr la nivel național, se întâlnesc în această săptămână la Govora (jud. Vâlcea). Cei selecționați la cele trei categorii de vârstă vor fi convocați în final la lotul național, pentru alcătuirea unor selecționate care să reprezinte România.

Conducerea AJF a fost prezentă la Ianca, iar prof. Adrian Oprea, fostul "oțelar", a îndeplinit funcția de referent zonal al județului nostru. El va ocupa pe mai departe acest post, iar în aceste zile este prezent, așa cum am mai spus, la Govora.

Galațiul participă cu opt copii, câte patru la categoriile U13 și U12. Iată numele acestora: Antonio Tentiuc (Școala de Fotbal Oțelul), Alin Crihană (ACS Junior), Rareș Berescu (Fortuna) și Teodor Stanciu (LPS) - U13; Sebastian Roșu (Școala de Fotbal Oțelul), Robert Toniță (Șoimii Dunăreni), David Mirică și Ilie Matei (ambii de la ACS Junior) - U12.

Citit 1175 ori Ultima modificare Joi, 23 Iunie 2022 05:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.