O victorie și o înfrângere pentru naționala lui Nini

O victorie și o înfrângere pentru naționala lui Nini
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Reprezentativa de baschet masculin Under 20 a României a debutat cu o victorie la turneul final (categoria B), ce se desfășoară în Georgia. În meciul de sâmbătă seară, tricolorii pregătiți de gălățeanul Florin Nini s-au impus, scor 83-67, contra reprezentativei similare a Luxemburgului. Duminică, în al doilea meci din faza grupelor, România a cedat, scor 67-93, în faţa Islandei.

Din grupa de calificare a României mai fac parte selecționatele Estoniei și Olandei. Cu Estonia se joacă marți, de la ora 15:45, iar cu reprezentativa Țărilor de Jos, miercuri, de la 13:30.

Din lotul selecționatei tricolore face parte și gălățeanul Theodor Gherman, actualmente legitimat la CSM Galați, pentru care a debutat în Liga Națională în ediția 2021-2022.

Toate partidele de la Campionatul European pot fi urmărite live video pe canalul oficial de YouTube al FIBA.

În cadrul turneului, sunt calificate 20 de echipe, împărțite în patru grupe de câte cinci echipe. Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica pentru faza de play-off a competiției, iar locurile 3-4 din fiecare grupă vor juca în turneul pentru clasament (locurile 9-16).

Citit 927 ori Ultima modificare Marți, 19 Iulie 2022 05:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.