"Tricolorii", încă două meciuri de verificare

"Tricolorii", încă două meciuri de verificare
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Lotul național masculin de volei al României şi-a continuat pregătirile în vederea meciurilor oficiale, din preliminariile pentru Campionatul European. Pentru că s-a acordat o mare atenție actualei perioade de pregătire, aceasta s-a desfășurat în regim de cantonament.

Pentru câteva zile, programul va suporta unele schimbări. Începând de ieri și până luni, "tricolorii" vor fi angrenați în două partide de verificare foarte importante. "Vineri și sâmbătă avem o dublă amicală, de verificare a potențialului de joc, cu selecționata Belgiei. Meciurile vor avea loc în orașul Leuven (aflat la 50 km de Bruxelles) - cel mai puternic centru universitar din Belgia. Ne dorim o evoluție bună, în compania unui adversar redutabil, cu prezențe la turneele finale europene și mondiale. După aceste partide, ne vom continua antrenamentele, iar pe 3 august vom avea primul meci din actuala campanie de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, împotriva Albaniei", ne-a declarat selecționerul Sergiu Stancu.

Așadar, plecarea spre Belgia a avut loc joi dimineață, iar seara s-a desfășurat un antrenament în sala din Leuven.

Au făcut deplasarea 15 jucători: cei patru gălățeni, Bala, Rață, Butnaru și Kantor, plus Cristi și Bela Bartha, Dumitru, Bălean, Călin, Mihalcea, Aciobăniței, Iftime, Peța, Pițigoi și Diaconescu.

Citit 830 ori Ultima modificare Vineri, 22 Iulie 2022 07:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.