Șase puncte cu Bosnia-Herțegovina

Șase puncte cu Bosnia-Herțegovina
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cele două meciuri România – Bosnia-Herțegovina s-au disputat în două zile, turul și returul, ambele la Galați, datorită înțelegerii celor două federații. Acest lucru a fost acceptat de partea noastră din mai multe puncte de vedere, în primul rând, că au apărut câteva zile libere prin evitarea deplasării ”tricolorilor” în Bosnia. Aceste zile au venit cum nu se poate mai bine, în perspectiva partidei decisive, cu Elveția, de miercuri, 17 august, de la Galați. Una e să joci după trei zile cu momente petrecute prin aeroport, alta e să joci la o săptămână distanță.

Revenind la dubla cu Bosnia, victoriile au fost de partea selecționatei noastre, cu 3-1 și 3-0. Joi, meciul a fost mai ușor decât primul, câștigat fără set pierdut. Și numărul punctelor acumulate arată acest lucru. Așadar, a fost 3-0 (25-20, 25-17, 25-20). În acest meci, și arbitrajul a fost special: arbitrul Ilja Minins (Letonia), ajutat de Lucian Năstase, iar arbitrul de rezervă a fost George Grădinaru, ambii fiind arbitri internaționali din Galați.

Ambele meciuri au fost transmise de către TVR 3 și s-au bucurat de o bună audiență la fața locului, spectatorii gălățeni demonstrându-și încă o dată atașamentul față de volei, disciplină în care echipa favorită CSM Arcada deține ultimele patru titluri naționale.

Pentru că s-a urmărit victoria, selecționerul Sergiu Stancu a operat mai puține modificări în formația de start care a arătat astfel: Aciobăniței, Cristi Bartha, Bala, Rață, Călin, Butnaru – Kantor (libero). Au mai intrat: Bălean și, pentru puține minute, Bela Bartha.

Citit 840 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 August 2022 06:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.