VOLEI. Supercupa, o dispută cum nu s-a mai văzut

VOLEI. Supercupa, o dispută cum nu s-a mai văzut
Sursa foto: Sportul Ilustrat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

O finală de Supercupă a României, demnă de toată lauda, una cum nu s-a mai văzut - desfășurată pe parcursul a trei ore.

Meciurile pentru acest prețios trofeu au fost găzduite de Sala "Dobrogea" din Constanța. S-a jucat într-un nou format, cu semifinale: Dinamo - Steaua 3-0 și CSM Arcada - SCM "U" Craiova 3-2, după o revenire spectaculoasă de la 0-2 a formației gălățene. Astfel, cele două învingătoare au obținut dreptul de a-şi disputa trofeul, care deschide în mod oficial noul sezon de volei.

Era de așteptat să aibă loc o dispută aprigă, dar jocul în sine a depășit toate previziunile - și ca durată, dar, în special, prin intensitatea luptei desfășurate la cel mai înalt nivel.

Două echipe ce vor domina campionatul

CSM Arcada și Dinamo, protagonistele finalei de marți seară, vor fi, cu siguranță, principalele pretendente la șefia campionatului. Ambele au făcut serioase achiziții, cu jucători de valoare, componenți de loturi naționale. La CSM Arcada au ajuns cehul Bartunek, neamțul Malechka, letonul Smits, danezul Madsen, care se adaugă celorlalți jucători ce dețin deja patru titluri de campioni.

O evoluție deosebită anunță și Dinamo, cu un lot în majoritate schimbat, cu jucători noi din Brazilia, Japonia, Cuba, care abia așteaptă să arate ce pot, plus doi jucători din lotul național al României, Bela Bartha și Bălean. Cu asemenea distribuții, era de așteptat o finală de ținut minte.

Și așa a fost...

Meciul a ținut asistența și pe telespectatori cu sufletul la gură. S-au jucat cinci seturi, care mai de care mai interesante, mai tensionate, la finalul cărora tabela a arătat scorul de 3-2 în favoarea lui Dinamo. Dar despre fiecare set în parte se pot spune multe lucruri.

Jocul a debutat cu un set echilibrat, cum aveau să arate și următoarele. În primul act, echilibrul s-a dus până la 8-8, apoi 10-8 și 14-11, dar imediat a venit egalarea la 18. Final, 23-25.

Echilibrat a fost și al doilea, care i-a revenit echipei gălățene, la un scor în oglindă, 25-23. Nu se putea ca setul al treilea să fie altfel, 4-4, 7-7, 11-11, 19-19, 22-22 și 24-24, dar finalul i-a găsit pe bucureșteni în avantaj, 27-25. Cu mari eforturi, băieții lui Sergiu Stancu aveau să egaleze tabela la seturi, după 12-12, 17-17, 23-23 și 28-26.

Ultimul set, de pus în ramă!

S-a ajuns astfel la tiebreak, în care fiecare dintre combatante putea să se impună. Ușor echilibru pentru început, apoi bucureștenii s-au dus la 9-4, ecart greu de remontat. Și, totuși, tabela a ajuns la 12-12 și 15-15, dar finalul, și de această dată, le-a fost favorabil adversarilor, care au câștigat decisivul cu 17-15, adjudecându-şi meciul, dar și trofeul.

Destul de abătut după fluierul final, antrenorul Sergiu Stancu a subliniat: "Am fost pregătiți pentru astfel de meciuri, dar lipsa de constanță în joc, în special în momentele decisive, ne-a adus în această situație. Mai avem foarte mult de muncă, să învățăm să demonstrăm în meciuri ceea ce realizăm la antrenamente."

În aceeași notă s-a exprimat și căpitanul Marian Bala, declarat jucătorul meciului: "Am făcut unele erori în finalurile de set. Am vrut Supercupa, am luptat pentru acest trofeu, dar până la urmă va trebui să învățăm și din greșeli."

La CSM Arcada a evoluat întregul lot de jucători, din care continuă să lipsească mexicanul Rangel.

Meciul a fost arbitrat de doi internaționali: Paul Szabo (Oradea) și Alin Mateizer (Ploiești).

Citit 1202 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Septembrie 2022 16:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.