LIGA A III-A. Doar un singur egal pentru echipele gălățene

LIGA A III-A. Doar un singur egal pentru echipele gălățene
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Se ascute lupta și în cel de-al treilea eșalon. Au fost meciuri de acomodare, de încălzire, dar s-a ajuns ca punctele să fie adjudecate din ce în ce mai greu. Mai ales în deplasare. Acest lucru a fost vizibil și în weekend, când cele două echipe gălățene au reușit un singur rezultat de egalitate.

Punctul a revenit celor de la Sporting Liești, care, în deplasarea de la Ianca, au încheiat la egalitate, scor 1-1. ”Am condus până în ultimul minut, dar o poziționare greșită a defensivei noastre ne-a costat două puncte. Cred că a fost și fault la atacul adversarilor, dar...”, ne-a spus antrenorul Cristian Brăneț.

Lieștenii reușiseră să deschidă scorul în minutul 78, prin Al. Stan, care a fructificat o pasă venită de la Iordache. Oaspeții s-ar fi putut afla în avantaj, dacă același Stan sau Costea și Iordache ar fi găsit ținta.

Sporting a jucat în formula: Vădeanu - Ștefănescu, Munchiu, Maftei, Sevastian - Chiriac, Mihu - Iordache, Călin, Grigoraș - Costea. Au mai jucat: Stan și Popa.

* Unirea Braniștea a deschis scorul la Aerostar Bacău - Răducan (min. 16), dar până la urmă a pierdut la scorul de 1-4. Băcăuanii au egalat din lovitură liberă și au preluat conducerea în ultimul minut înainte de pauză, din penalti. Între ocaziile brăniștenilor s-a numărat și o bară a lui Năpârlică. La Unirea, M. Cireș continuă să fie accidentat.

Echipa de start: Ursu - Mihai, Gâță, Voicu, Hilohi - Manea, Murgoci - Oniciu, Răducan, Gherghișan - Spânache. Au mai jucat: Țicămucă, Tarozzi, Enache, Năpârlică și Dumitru.

Celelalte rezultate ale rundei a șasea: CSM Focșani - Voința Limpeziș 6-1, Dinamo Bacău - CSM Rm. Sărat 0-2, Metalul Buzău - Dacia Brăila 9-1.

Clasament: 1. Metalul Buzău 16 puncte, 2. CSM Rm. Sărat 16 p, 3. CSM Focșani 13 p, 4. Aerostar 13 p, 5. Braniștea 7 p, 6. Ianca 7 p, 7. Liești 6 p, 8. Limpeziș 4 p, 9. Dinamo Bacău 3 p, 10. Brăila zero puncte.

În runda a șaptea, Unirea Braniștea - CSM Focșani și Sporting Liești - Metalul Buzău.

Citit 2170 ori Ultima modificare Duminică, 02 Octombrie 2022 20:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.