Călin, investitorul din poveste

Călin, investitorul din poveste
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Aş investi la Oţelul, acolo s-au realizat lucruri formidabile”, a declarat omul de afaceri care este pe cale de a se retrage din conducerea clubului Politehnica Iaşi * Călin Radu (FOTO) corespunde descrierii pe care directorul general al gălăţenilor, Marius Stan, i-a făcut-o în urmă cu câteva săptămâni * Afaceristul are însă o problemă: „Galaţiul nu are aeroport şi cheltuielile ar creşte” *

„Să ne batem la locul întâi!”

Nu apare la TV, este om serios, nu-i din Galaţi, dar îi place fenomenul de la Oţelul. Este businessman şi se remarcă prin discreţie şi bun simţ.

Aşa este caracterizat investitorul-minune despre care se tot vorbeşte de mai bine de trei săptămâni, directorul general al clubului dunărean de Liga I, Marius Stan, evitând să facă însă şi alte comentarii.

„Ce rost are să-i dăm numele dacă domnia sa încă n-a luat decizia finală?”, s-a apărat „oţelarul” când l-am tras de limbă, iar în oraş, pe lângă startul foarte bun de campionat al roş-alb-albaştrilor, acesta este cel mai tocat subiect.

„Cine vine, dom’e, la Oţelul? Ar fi ceva dacă ar investi să ne batem şi noi la locul întâi” se încurajează microbiştii.  

Eroare la Poli, interesat de Oţelul

„Porumbelul” a sărit ieri, când ziarul ieşean „Evenimentul” a titrat că patronul firmei Mobilis a decis să se retragă din fruntea clubului Politehnica, recent retrogradat la matineu.

„A fost eroarea vieţii mele că Mobilis a investit 2,4 milioane de euro la Poli, iar eu, ca persoană fizică, 900.000 de euro, plătind inclusiv pentru gravele erori manageriale făcute cu mult înaintea venirii mele”, a mărturisit Călin Radu pentru sursa citată, plângându-se şi de piedicile pe care i le-a pus mediul politic în oraşul din Copou.

De mare ajutor ne este însă următoarea afirmaţie: „Aş investi la Oţelul, unde Marius Stan a realizat cu bani foarte puţini lucruri formidabile. Problema este însă că Galaţiul, situat în extremitatea sud-estică a ţării, nu are aeroport, iar din acest motiv cheltuielile ar creşte”. Bingo!

Profit de milioane

Pe numele său complet Călin Ştefan Cătălin Radu, omul de afaceri care ar putea lua o parte din acţiunile clubului Oţelul este un adevărat mogul al telecomunicaţiilor (n.r. – produce aparatură de specialitate; e a opta firmă din lume ca mărime în acest domeniu!).

Firma sa, înfiinţată în anul 1994, are sucursale în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Constanţa, Craiova, Deva, Cluj, Bacău, Brăila şi Timişoara şi a înregistrat un salt financiar spectaculos.

Dacă în 1999, conform „Ziarului de Iaşi”, avea o cifră de afaceri de 400.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro), în 2007 Mobilis a sărit la 48,6 milioane lei (peste 12 milioane de euro) şi un profit de 2,1 milioane lei!

Lângă Stan la meciul cu Rapid

Radu, 57 de ani şi licenţiat în Telecomunicaţii, este bucureştean şi a intrat în fotbal în toamna anului trecut. Atunci a preluat 25 la sută din acţiunile grupării Politehnica, iar anul acesta a devenit principalul pion, cu 51 la sută, dar erorile de management au dus la căderea ieşenilor în Liga a II-a şi implicit la retragerea sa.

Atât de discret încât ne-a fost foarte greu să obţinem o fotografie a sa (Liviu Suceveanu, jurnalist ieşean: „L-am văzut de foarte puţine ori la stadion şi mereu a evitat interviurile, scuzându-se elegant că este grăbit”.), afaceristul a fost văzut – susţin voci din presa ieşeană – vinerea trecută în tribuna I a stadionului „Giuleşti” la meciul Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi, chiar alături de Marius Stan. Călin Radu, iată, pare a fi picătura de care avea nevoie fotbalul gălăţean pentru poveşti europene de succes.

Foto: Mediafax

Citit 3370 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.