BADMINTON. Două titluri și cinci medalii la „Naționale”

BADMINTON. Două titluri și cinci medalii la „Naționale”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Practicanții acestei îndrăgite discipline sportive nu au vacanță, fiind permanent angrenați în competiții la toate nivelurile. În weekendul trecut, s-au întrecut sportivi la două categorii de vârstă, Under 19 și Under 11, în cadrul finalelor Campionatului Național. Concursul a angrenat în dispute cei mai buni sportivi, a durat trei zile și s-a desfășurat în Capitală. În această companie, gălățenii (antrenori Dorel Badiu și Adrian Panfil) au fost prezenți în număr de patru, toți având evoluții foarte bune și clasări pe podiumul de premiere.

La Under 11, trei sportivi de la Clubul Siderurgistul au intrat în posesia a patru medalii, după cum urmează. Sebastian Panaite a devenit campion național la simplu, dar și la dublu, alături de bucureșteanul Călin Manea. Alte două medalii de argint, pentru locul al doilea, au revenit dublului feminin Sonya Stancu - Sasha Bordeianu.

La Under 19 a evoluat reprezentantul CSU, George Șerbănescu. Cu trei victorii și două înfrângeri, acesta s-a clasat pe locul al treilea, fiind recompensat cu medalia de bronz.

În finalul acestei luni, 25-27 noiembrie, la Timișoara vor avea loc finalele Campionatului Național de cadeți și seniori.

Citit 503 ori Ultima modificare Luni, 14 Noiembrie 2022 15:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.