Clubul Arcada vă invită la spectacol!

Clubul Arcada vă invită la spectacol!
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

VOLEI. De regulă, spectacolele se țin de la ora 20,00. Pentru că meciul decisiv cu SCM Zalău pentru calificarea în semifinalele Diviziei A1 de volei masculin este programat la această oră, luni, 3 aprilie, conducerea Clubului Arcada promite un spectacol de calitate. Alături de publicul său, care și-a susținut întotdeauna favoriții în partidele decisive. Reamintim că respectivul meci vine după ce scorul general a devenit egal: 1-1.

FOTBAL. Sâmbătă, ora 14,00, juniorii Under 15 ai Școlii de Fotbal Oțelul vor juca pe Litoral, cu Farul Constanța, în ”Cupa Elitelor” (competiție pentru juniori, similară cu ”Cupa României”).

HANDBAL. Două dintre echipele de junioare de la CS Municipal Galați au programate meciuri duminică. Junioarele I vor juca în deplasare, cu CSM Bacău, iar junioarele III, acasă, cu CSS Bacău (Sala ”Siderurgistul”, ora 13,00).

ARBITRAJ. Un cuplu de arbitri asistenți din Galați a fost delegat la meciul de Liga a III-a de fotbal Foresta Suceava - Ceahlăul Piatra Neamț: Daniel Vlase și Florian Vișan, iar la Farul II Constanța - Înainte Modelu va oficia o brigadă gălăţeană completă: Adrian Sava - Florin Iftode și Andrei Toma. Vor fi în arena Ligii a III-a și trei observatori: Mihai Păiș la Gloria Băneasa - CS Amara, respectiv, Daniel Burloiu și Simona Rența la Viitorul Ianca - Dinamo Bacău.

Citit 1298 ori Ultima modificare Vineri, 31 Martie 2023 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.