S-a încheiat vacanța şi pentru echipele din eșalonul al treilea de fotbal, brăniștenii fiind printre primii care şi-au reluat pregătirile. Prilej și pentru noi să purtăm un dialog la început de drum. Interlocutor, Vali Vrânceanu - managerul general al clubului
- Aţi fost echipa revelație a sezonului trecut, care în anul promovării s-a aflat la un singur pas de barajul pentru Liga a II-a. Care ar fi acum primele preocupări?
- Am avut, într-adevăr, un sezon frumos, cu rezultate foarte bune, inclusiv în play-off, un sezon plin de învățăminte. Cum acesta este de domeniul trecutului, în prezent ne îndreptăm toată atenția spre sezonul care va începe în luna august. Va fi un campionat în care va trebui să confirmăm, cu evoluții dintre cele mai bune și clasări pe măsură.
- Va fi nevoie de o campanie de pregătire cât mai eficientă. Cum se va desfășura?
- Am stabilit, în mare, programul de pregătire pentru primele acumulări fizice, după care, neîntârziat, vor veni și meciurile de verificare. Ne-am reunit duminică, 9 iulie, iar de luni am demarat antrenamentele. Acestea vor respecta ritmul săptămânal. Weekendurile le avem rezervate pentru meciuri de verificare. Ședințele de pregătire le vom efectua pe plan local, la Stadionul "Ancora". La finalul primei săptămâni de acumulări, avem deja programat un prim meci. La antrenamente vor participa 23 de jucători. Am dorit și un cantonament, însă din diverse motive acesta nu va putea avea loc.
- Dacă tot vorbirăm de un program de meciuri de verificare, să le concretizăm. Care ar fi acestea?
- O vom lua progresiv. Primul joc va fi cu Siretul Cosmești (14 iulie), celelalte urmând la o săptămână. Pe 22 iulie - deplasare la Sportul Chiscani, 29 iulie - la Viitorul Șuțești (nou-promovată în eșalonul al treilea, în dauna Voinței Cudalbi - n.n.), o altă deplasare la CSM Rm. Sărat (2 august), trei zile mai târziu cu Covurluiul Tg. Bujor, iar pe 12 august, deplasare la Viitorul Ianca (echipa antrenorilor gălățeni Viorel Tănase și Tudorel Pelin).
- Spuneți-ne câte ceva și despre lotul de jucători.
- Am amintit că la pregătiri s-au prezentat 23 de jucători, iar la final ne vom baza pe un lot de 25. Au avut loc unele plecări, dar și sosiri și... confirmări. Aflați la final de contract, au plecat Gâță, Spânache, Năpârlică, Oniciu, Dima. A venit un junior - Dragomir (ultima dată la FC Botoșani), dar ne mai aflăm în discuții cu patru jucători, precum și în negocieri cu alți trei fotbaliști de afară. Între confirmați se află frații Marc și Denis Cireș, Docuz, Murgoci și Mihai. Probabil că până la startul campionatului vor mai pleca 2-3 și vor veni alți 4-5.
- Stafful tehnic se menține?
- Ionuț Niculcea, antrenor principal, ajutat de Alex Iliuciuc și, mai nou, de Bogdan Olaru - antrenor cu portarii.
- Mulțumim pentru disponibilitatea acordării acestui interviu și urăm echipei din Braniștea mult succes în pregătiri, în stabilirea unui lot competitiv și, în mod special, în evoluția din viitorul campionat.