Trei persoane rănite într-un accident rutier, între Schela și Slobozia Conachi
Foto: GSDG Galați

Trei persoane rănite într-un accident rutier, între Schela și Slobozia Conachi
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 42 și 53 de ani, au fost rănite într-un accident în după-amiaza zilei de luni, 17 iulie, pe DJ 251, în apropiere de localitatea Schela. Polițiștii, care au efectuat verificări la fața locului, au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 42 de ani, din comuna Pechea, în timp ce conducea pe DJ 251, dinspre Schela spre Slobozia Conachi, la km 75 + 500 de metri, ar fi efectuat o manevră de depășire, în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune, inițial, cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 53 de ani din comuna Grivița, apoi cu un alt autoturism, condus tot din sens opus de un bărbat de 51 de ani, din Pechea. În urma impactului, toate cele trei mașini au fost avariate, iar cei trei șoferi au fost preluați de echipajele de la Ambulanță, în stare de conștiență și transportați la spital pentru investigații medicale de specialitate, unul dintre ei prezentând o contuzie toracică. Conform IPJ Galați, toți cei trei șoferi dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscopică rezultatele au fost negative. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citit 4869 ori Ultima modificare Marți, 18 Iulie 2023 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.