VOLEI. „Tricolorii”, în fața unor importante examene

VOLEI. „Tricolorii”, în fața unor importante examene
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Lotul național masculin de volei s-a reunit din nou, la Brașov, unde se bucură de mai multă răcoare decât la șes. După examenul din ”Golden League”, unde s-au descurcat bine, păstrându-și locul în eșalonul continental, ”tricolorii” s-au prezentat la o nouă campanie de pregătiri. Sunt cele în vederea unui examen deosebit de important – Campionatul European. Selecționerul Sergiu Stancu (antrenorul multiplei campioane CSM Arcada) este ajutat de secundul Răzvan Parpală (Constanța) și de fizioterapeutul gălățean Eugen Pascale.

La noua convocare, se constată o semnificativă structurare a lotului. S-a renunțat, deocamdată, la o serie dintre jucătorii experimentați – Matei, Mihalcea, Cherbeleață sau Cristi Bartha – mergându-se pe promovarea câtorva mai tineri. Sunt jucători valoroși, pe care se poate conta într-o competiție înaltă cum este Campionatul European.

În ceea ce-i privește pe cei patru gălățeni, aceștia își mențin poziția în lot. Numai că din cei patru, doar doi mai aparțin de CSM Arcada, Bala și Butnaru. Se știe deja, Rață și Kantor au plecat la alte cluburi – primul în campionatul Belgiei, ”liberoul” la nou-promovata Corona Brașov.

Pentru cititorii avizați, dar și interesați, îi prezentăm pe ceilalți jucători din lot până la numărul de 20. Clubul Steaua are patru prezențe: Dumitru, Vologa, Peța și Iftime; Bălean și Bella Bartha (Dinamo), Dinculescu, Chițigoi și Kosinski (Rapid), Călin, Lupu,  Diaconescu (Craiova), Aciobăniței (Chaumont – Franța), Tarța (Baia Mare), Bratu (Dej) și Filip (Zalău).

România va disputa și cinci partide amicale până la startul Campionatului European, două, deja antamate, cu Macedonia de Nord (în deplasare) și la Brașov cu Finlanda și Estonia.

”Europenele” din acest an cuprind 24 de echipe, repartizate în patru grupe, ”tricolorii” făcând parte din Grupa D. Meciurile României din această grupă vor avea loc în Israel (celelalte: Italia, Bulgaria și Macedonia de Nord), cu următoarele date de disputare: 30 august – Portugalia, 31 august -  Israel, 1 septembrie – Turcia, 3 septembrie – Grecia, 4 septembrie – Franța.

Celelalte faze ale competiției continentale vor avea următoarea desfășurare: ”optimile” în Bulgaria, ”sferturile” – Bulgaria și Italia, semifinale și finalele doar în Italia.

Citit 704 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Iulie 2023 09:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.