Dorinel Munteanu, antrenorul etapei

Dorinel Munteanu, antrenorul etapei
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

FOTBAL. Tehnicianul echipei Oțelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a fost desemnat de Liga Profesionistă de Fotbal antrenorul etapei a X-a din Superligă, după succesul obținut în Bănie: 2-0 cu FCU Craiova. În echipa etapei a fost ales și portarul nostru, Cosmin Dur-Bozoancă.

BADMINTON. Astăzi și mâine (28-29 septembrie), la Galați, vor avea loc meciurile Campionatului Național pe echipe pentru cadeți (Under 15). Competiția este găzduită de Sala "Siderurgistul", de la orele 14,00 şi 9,00.

LUPTE. Finala Campionatului Național de lupte pentru cadeți - Under 15 s-a desfășurat la Târgu Mureș, competiție la care au participat și sportivii de la VypGuard Tecuci (antrenor, Lucian Militaru Pădure). Tecucenii s-au aflat printre cei remarcați la lupte libere, cel mai bine clasat dintre aceștia fiind David Asal Militaru - primul loc la categoria 38 kg, devenind astfel campion național. Pe treapta a doua a podiumului a încheiat Sebastian Brăilescu (85 kg), fiind declarat vicecampion național, iar Desyre Lefter (62 kg) și Luca Stoian (85) au ocupat locurile III, obţinând medaliile de bronz.

Citit 919 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Septembrie 2023 16:41

1 comentariu

  • postat de Bravo Dorinel și Otelul Galați!
    Miercuri, 27 Septembrie 2023 17:17
    86.124.114.***
    Bravo, la cât mai multe nominalizări! Ușor, ușor, echipa capătă încredere în propriile forte!
    0
    10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.