Fetele de la CS Oțelul, trei victorii

Fetele de la CS Oțelul, trei victorii
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

FOTBAL. Duminică, fetele echipei CS Oțelul au câștigat meciul cu FCSB, scor 4-2, și au ajuns la a treia victorie în eșalonul al doilea, cu care ocupă locul 5 în Seria I. Realizatoarele golurilor victorioase au fost Ioana Sfetcu 3 și Alina Cimpoieș. În etapa viitoare, gălățencele se vor deplasa la Juniorul București.

BILANȚ. După etapa a 8-a a Ligii a III-a de fotbal, liderul unei singure serii a obținut maximum de puncte (24), FCM Focșani, Seria a II-a, cea a echipelor gălățene din Braniștea și Liești. Cele mai puține puncte a agonisit Cetatea Tg. Măgurele (16), din Seria a VI-a.

VOLEI. Două rezultate ale echipelor de juniori: CSS CS Arcada - CSS Rm. Sărat 3-0 la Under 17 și CSS CS Arcada - CSS Bacău 2-3 la Under 19. Și un rezultat al junioarelor: CSS Galați - LPS Brăila 3-2 la Under 17.

KARATE. La Rimini (Italia) s-a desfășurat un turneu de karate tradițional, în care tecuceanca Maria Nacu (Neko-Me Club) a obținut două medalii de aur (kata și kumite), iar Ștefania Mustață, o medalie de bronz (kata).

DANS SPORTIV. La un concurs internațional de dans sportiv care a avut loc la Chișinău a participat și perechea gălățeană, de la CS Municipal, Tudor Bratu/ Alma Stoinoiu. Într-o campanie cu sportivi din nouă țări, între care Polonia, Grecia, România și Moldova, gălățenii s-au clasat printre finaliștii turneului, ocupând locul al șaselea.

Citit 751 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2023 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.