Oţelul are şi golurile în concediu

Oţelul are şi golurile în concediu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Campionii au scrântit-o şi cu păcătoşii din judeţul Argeş, egalul fără goluri de aseară legând gruparea roş-alb-albastră de partea secundă a clasamentului * Tabloul de anul trecut este frumos, dar foarte îndepărtat

OŢELUL GALAŢI - CS MIOVENI 0-0

Meci disputat aseară în etapa a VIII-a a Ligii I;

Stadionul „Oţelul” - 5.000 de spectatori;

Cartonaşe galbene: Gheorghe 42’, Hăisan 49’, Neaga 66’;

Echipele utilizate:

OŢELUL: Grahovac - Skubici, Perendija, Costin, Sălăgeanu - Filip, Giurgiu - Antal, Ibeh (46’ Paraschiv / 75’ Punosevac), Buş (46’ Frunză) - Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.

MIOVENI: Hăisan - Voicu, Săndulescu, Olteanu, Baicu - Coşereanu (76’ Enache), Mărgăritescu, Gheorghe, Neaga - Dică (13’ Dina) - Tănasă (88’ Ayza). Antrenor: Constantin Stancu.

Au arbitrat: Andrei Chivulete - Adrian Ghinguleac (ambii din Bucureşti), Adrian Popescu (Craiova). Rezervă: Ionel Ivan (Brăila).

Unde-s arabescurile lui Ibeh?

Cu o defensivă avându-i în centru pe Săndulescu şi Olteanu, indivizi cu nume de funcţionari publici, Mioveniul ar fi trebuit executat din primele minute, dar mingea parcă a vrut să ţină cu necunoscuţii. Dică s-a rupt repede, iar Skubici, la meciul de debut în Liga I, era să-l trimită la cabine şi pe Neaga, cealaltă vedetă apusă, slovenul apărut în locul lui Râpă fiind contondent nu numai din punct de vedere fonetic.

Cam aşa s-a derulat prima repriză a jocului de aseară în care publicul l-a strigat de câteva ori pe directorul general plecat în concediu, Marius Stan. Trebuia schimbat ceva, dar nu la conducerea clubului, ci în avanposturi, acolo unde Ibeh trece printr-o criză de formă. Unde-s arabescurile nigerianului din Supercupa cu Steaua?

Vine Benfica, e vai şi amar!

Apropo de înlocuiri. Dorinel a mizat la pauză totul pe experienţă, ordonând intrarea lui Paraschiv şi a lui Frunză, iar mingea părea să circule altfel: mai pe poartă, mai puţin la mâna hazardului. Pena, din careul mic, a dat alături (57’), asta după ce goalkeeperul Hăisan fusese avertizat pentru tragere de timp, apoi Paraschiv, din 6 metri, a trimis cu călcâiul în braţele portarului vizitator (74’).

Nou-promovata din Mioveni luase de bun exemplul Chiajnei care, în runda a doua a sezonului, izbutea un 0-0 cu gust de şantier tot la malul Dunării. Exact ce nu-i trebuia campioanei înaintea meciului de Liga Campionilor cu Benfica. Oare Saviola şi Aimar vor sta cu fundul în năvod ca Voicu şi Baicu? Niciodată, iată de ce chinul de aseară al roş-alb-albaştrilor nu poate fi aplicat niciunde.

Para, scos surprinzător de devreme

Finalul a fost de-a dreptul dramatic, Neamţul decizând să-l scoată pe veteranul Paraschiv, cel care-l „scosese” în deplasarea de la Sibiu, pentru a forţa cu golgheterul din Cupă, Punosevac. Zidul din apărarea vizitatorilor nu s-a clintit, iar Oţelul dă cu piciorul altor puncte care pe hârtie păreau luate încă de la încălzire. Cu Marius Stan în concediu de odihnă, campioana României a arătat aseară că nici pe goluri nu poate conta. Trei cu Petrolul, două cu Concordia şi alte două cu Mioveni - nou-apărutele în Liga I sunt veritabile „fiare” pentru reprezentanta ţării în Champions League. Traseul de anul trecut este un tablou frumos, dar al naibii de îndepărtat.

Citit 1109 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.