Cu trei victorii și două înfrângeri la Campionatul Mondial, selecționata României se situează în a doua parte a clasamentului. Elevele lui Pera au învins, sâmbătă, echipa Japoniei, cu 32-28, iar acum așteaptă cu încredere ultimul meci din grupa principală – luni, ora 19,00 (Digi Sport și Prima Sport), cu Polonia. Victoria cu Japonia a fost conturată fără ca echipa României (fără Neagu pe teren) să fi strălucit, dar s-a evidențiat Eliza Bucevschi, care a înscris de 12 ori.
În prezent, ”tricolorele” mai au o speranță, în funcție și de alte rezultate indirecte, ocuparea locului 9 – cu condiția unei victorii împotriva Poloniei.