Tenismena Anisia Diaconu, elevă de 10 și sportivă de 10

Tenismena Anisia Diaconu, elevă de 10 și sportivă de 10
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

Ambiție, perseverență și curaj de a înfrunta adversarul. Sunt doar câteva dintre trăsăturile care o caracterizează pe Anisia Gabriela Diaconu, o adolescentă din Galați care a reușit să obțină performanță în tenis, fără însă a neglija școala.Susținută de părinți, profesori și antrenoare, Anisia Gabriela intră pe terenul de tenis având un singur scop, acela de a învinge adversarul și de a arăta tuturor că performanța se face doar cu multă muncă și cu ore de antrenament. 

 „Tati, așa voi ajunge și eu?”

Cel care asistă cu sufletul la gură la fiecare meci al fetei sale este chiar tatăl Anisiei, Virgil Diaconu. Acesta ne-a povestit că Anisia a început tenisul de câmp la vârsta de patru ani. Fiind un copil plin de energie, părinții au considerat că ar fi bine să practice un sport. Pentru că micuța Anisia era fascinată de tenisul de câmp, fiind unul dintre fanii Simonei Halep, aceștia au hotărât să o ducă pe un teren de tenis. „Tati, așa voi ajunge și eu?" (ca Simona Halep, n.r.). Imediat, copilul de atunci a înțeles că își va putea realiza visul doar antrenându-se zilnic și cu sârguință. „Așa au început aventura sportivă a Anisiei și dragostea față de tenis. Ambiția și precocitatea ei, plus talentul au făcut să participe la primul turneu FRT categoria U10, deși avea doar șapte ani atunci”, își amintește tatăl său.

articol-296672_autor-146_img2.jpgarticol-296672_autor-146_img3.jpg

Zi de zi pe terenul de tenis

După ani de antrenamente, voință și sacrificii, viața sportivă a unui copil nefiind chiar ușoară, Anisia este acum o adolescentă talentată, care a făcut ca numele Galațiului să fie auzit pe podiumurile din lume pe care Anisia urca la festivitățile de premiere după câte un turneu de tenis. De fiecare dată, Anisia, elevă acum în clasa a VII-a, se întoarce în bancă, alături de colegii săi, să dovedească tuturor că performanța în sport și rezultatele bune la școală pot merge împreună. „De multe ori îmi iau cărțile cu mine la antrenament și în pauze repet pentru școală, mai ales dacă urmează să fiu ascultată sau să dau test. În rest, timpul liber mi-l petrec pe terenul de tenis”, spune Anisia. „Fata este elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Nr. 25 «Petru Rareș» din Galați. Atât colegii, cât și profesorii se mândresc cu rezultatele ei sportive, dar și cu cele școlare. Știm cu toții că nu este ușor să te împarți între școală și sport, sport și școală. Anisia a reușit performanța să le rezolve pe amândouă”, mai spune Virgil Diaconu.

articol-296672_autor-146_img1.jpg

Alături de Irina Begu, după o competiție

De-a lungul anilor, adolescenta a participat la importante competiții interne organizate de FRT (Federația Română de Tenis), având rezultate notabile. Jocurile mai puțin reușite au motivat-o și mai tare să se pregătească mai intens, ambiția deosebită a acestui copil, încăpățânarea, spiritul de învingătoare transformând-o într-o luptătoare care a crezut întotdeauna în viitorul ei. 

Rezultate la competiții recente 

În prezent, Anisia Gabriela Diaconu este legitimată la clubul de tenis Atlas unde se antrenează cu Diana Dumitruț, la rândul ei fostă tenismenă de performanță. Pentru tânăra gălățeancă, colaborarea cu aceasta este una de bun augur, dovadă fiind rezultatele obținute la competiții. Acum, Anisia și antrenoarea ei s-au întors de la Circuitul Național al FRT categoria A, care a avut loc la Brașov. Aici, Diaconu Anisia Gabriela (Atlas Galați) a obținut victoria la simplu, în turul 1, cu scorul 1-6, 6-4, 6-0, cu Popescu Clara, legitimată la TC Craiova, și o altă victorie în turul doi, 6-2, 6-1, cu Gheorghe Sorana (CSS București). La dublu, Anisia s-a clasat tot pe locul 1, alături de Ștefania Chiorean (de la Academica Recea), obținând următoarele rezultate: 6-1, 6-2 cu Daradics și Isar (Brașov), 6-2, 6-4 cu Loghin D. (CSM Roman) și Pamfile I. (Dinamo Brașov) și 6-3, 6-3 în finala cu Brandas A. (Helios TM) și Filip I. (Dyadora TM).

Citit 4132 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Ianuarie 2024 10:04

2 comentarii

  • postat de DomnuX
    Luni, 22 Ianuarie 2024 13:02
    5.13.135.***
    Bravo Anisia, bravo antrenoarei si parintilor..succes pe viitor și cât mai multe victorii.
    1
    2
  • postat de Ekow
    Luni, 22 Ianuarie 2024 09:02
    109.166.131.***
    Felicitări ei cât și părinților pentru sacrificii!
    1
    14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.