Debut hotărât în sezonul de primăvară

Debut hotărât în sezonul de primăvară
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Cele două echipe gălățene ce evoluează în eșalonul al treilea de fotbal au pășit cu dreptul în primele meciuri din acest an. Ambele au jucat pe teren propriu și au încheiat disputele cu rezultate favorabile.

Scorul campionatului l-au realizat elevii lui Ionuț Niculcea: Unirea Braniștea – Hamangia Baia 9-0. O victorie tonifiantă în perspectiva importantului examen din weekendul ce vine, când îi așteaptă cea mai grea confruntare – deplasarea la CSM Rm. Sărat, echipă cu care își dispută locul 4 (ultimul de play-off).

Revenind la jocul de sâmbătă, de la Braniștea, acesta a fost la discreția gazdelor încă din start. Denis Cireș a deschis scorul în secunda 30, iar în minutul 5 tabela arăta deja 2-0. Celelalte opt goluri i-au avut ca autori pe: Răducan (4), Voicu, Popa, Șoptică și Țicămucă.

”Jocul a curs într-o singură direcție, noi ne-am văzut de treabă și a ieșit foarte bine. Marele examen, însă, are loc la Rm. Sărat, cu principala contracandidată la play-off. Acolo trebuie să dăm totul!”, ne-a declarat managerul Vali Vrânceanu.

Unirea: Paharnicu – Mihai, Popa, Voicu, Hilohi – D. Cireș, Andrei – Neagu, Răducan, Nica – Docuz. Au mai intrat: Olteanu, Lefter, Țicămucă, Șoptică și Postelnicu.

*Mare bucurie după meciul Sporting Liești – CSM Focșani 1-0. Cel mai important joc pentru lieșteni în cursa pentru menținerea locului al treilea, în seria a doua, a fost câștigat. Un joc echilibrat, cu ocazii de ambele părți, abordat cu hotărâre și încredere de către gazde, cu defensive bine puse la punct.

Soarta partidei s-a hotărât în min. 85, când arbitrul piteștean Robert Avram a sancționat faultul în careu asupra lui Grigoraș cu penalti – transformat de același Grigoraș.

”Am reușit un excelent succes, un pas uriaș spre menținerea poziției din play-off”, ne-a mărturisit, bucuros, antrenorul Cătălin Savu.

Sporting a început cu formula: Cilighidreanu – Țopa, Podașcă, Maftei, D. Dima – Iordache, Chiriac, Iacob, Stan – Crihană, Costea. Au mai jucat: Grigoraș, Petrache și Munchiu.

În etapa viitoare, lieștenii merg la buzoienii de la Voința Limpeziș.

Celelalte rezultate: Viitorul Ianca – CSM Rm. Sărat 2-3, Metalul Buzău – Dacia Unirea Brăila 5-0, Voința Limpeziș – Șuțești 2-1.

Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, conduce detașat Metalul Buzău (43 puncte). Urmează în clasament: CSM Focșani 36 puncte, Sporting Liești 29 p, CSM Rm. Sărat 28 p, Unirea Braniștea 26 p, Dacia Unirea Brăila 22 puncte.

Citit 1163 ori Ultima modificare Duminică, 10 Martie 2024 14:12

1 comentariu

  • postat de galatean
    Duminică, 10 Martie 2024 15:42
    128.127.117.***
    echipe frumoase. bravo lor.
    0
    3

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.