* Un examen major îl are Voința Cudalbi, campioana Ligii a IV-a, care va disputa barajul de promovare în eșalonul al treilea. Cudălbenii vor juca în fața propriilor suporteri (duminică, ora 18:00) și vor să facă un prim pas spre promovare. Același obiectiv îl au și adversarii, cei de la CS Medgidia - campionii din județul Constanța. Din această dispută va rezulta un meci interesant, după care va urma și returul, în weekendul viitor. Va arbitra Mădălina Gherghi (Ilfov).
* Sâmbătă este ziua în care echipele campioane județene de juniori (Under 15) vor disputa meciurile fazei semifinalelor. Cele patru grupări rămase în competiție sunt: Voința Domnești - Școala de Fotbal Oțelul Galați, Sporting Cluj - Kinder Sângeorgiu de Mureș, startul jocurilor fiind programat la ora 14:00. Gălățenii vor evolua în deplasare (returul, pe 22 iunie, la Galați) și vor fi arbitrați de Diana Ungureanu (Buzău).
* La nivelul competițiilor județului nostru mai sunt de disputat meciuri din Liga a V-a. Duminică, 16 iunie, de la ora 11:00, echipele se vor alinia la startul partidelor etapei a 27-a. Iată programul complet: Mălina Smârdan - Viitorul Costache Negri, Foresta Șendreni - Voința Cișmele, Siretul Piscu - Sporting Galați, Viitorul Frumușița - Luceafărul Berești, Victoria Slobozia Conachi - Avântul Jorăști, Inter Tudor Vladimirescu - Flacăra Pechea, ACS Vânători - Zorile Grivița, Răzeșii Valea Mărului - Prutul Vlădești.
* Echipele angrenate în "Cupa României" au disputat, în cursul săptămânii, jocurile din semifinale. Campioana Voința Cudalbi a câștigat la scor, 5-1, în deplasarea cu Șoimii Foltești. Cel de-al doilea meci a fost mult mai disputat: Gloria Ivești - Alegria Matca a fost 1-1, departajarea fiind decisă după loviturile de la 11 metri, 5-4 pentru gazde. Finala va avea loc peste două săptămâni, pe 29 sau 30 iunie.