După ce a părăsit Cupa încă din primul tur, 1-2 cu Sporting Liești, jucătorii de la Unirea continuă să se pregătească și mai înverșunat. Pe lângă antrenamentele săptămânale, Alexandru Iliuciuc și stafful său mențin echipa în priză cu jocuri de verificare. O astfel de partidă a avut loc sâmbătă, când Unirea s-a deplasat la Rm. Sărat pentru al treilea meci amical. Un duel cu o colegă de eșalon este oricând binevenit, așa cum a fost și acesta.
Gazdele au pornit mai bine și până la pauză s-au desprins la 2-0. În repriza a doua a fost rândul oaspeților să iasă în evidență. Pe lângă faptul ca a egalat la doi, Unirea a avut alte câteva oportunități: ocazii foarte mari (inclusiv cu poarta goală), plus o bară dintr-o postură favorabilă. Până la urmă, tabela a arătat 3-2 pentru CSM Rm. Sărat, golurile gălățenilor fiind semnate de Vasile și Andrei.
Unirea Braniștea a ajuns la trei eșecuri la rând: 2-4 cu Dacia Unirea Brăila (amical), 1-2 cu Sporting Liești (Cupa României), 2-3 cu CSM Rm. Sărat (amical). A fost o singură victorie, 4-1 cu CSM Vaslui.
Următorul meci va avea loc pe 10 august, când Unirea Braniștea va primi vizita celor de la CSM Adjud.
Ca de obicei, antrenorul a rulat aproape tot lotul pe durata celor două reprize. Între noutăți se află și atacantul Vali Munteanu, fost în trecut la Dunărea Galați. Echipa de start: Toader - Mihai, Enache, Popa, Hilohi - D. Cireș, Andrei - Lefter, V. Munteanu, Neagu - Coman. Au mai fost încă nouă jucători introduși în teren: Nechifor, Gheorghe, M. Cireș, Vasile, Frunză, Șoptică, Răducan, Ţicămucă și Dragomir.
* Altfel, la mijlocul săptămânii, pe 7 august, are loc faza a doua naţională a "Cupei României", în care va avea loc derbiul local Voința Cudalbi - Sporting Liești.