HOCHEI. "Începând de luni, vom merge zilnic la Brașov, unde copiii vor face antrenamente pe gheață. Finalizăm astfel cantonamentul de vară", ne-a spus prof. Cristi Munteanu, antrenorul tinerilor hocheiști de la Dunărea Galați. Ajutat de Remus și Cezar Gheorghe, Vitali Kirichenko și Cristi Istrate, acesta are în grijă 24 de copii în vârstă de 8-12 ani.
Dintre aceștia, tehnicianul gălățean a remarcat talentul și abnegația cu care se antrenează Ianis Vlase, Cristian Condrici, Aris Arhip, Noah Rusu, Varlam Yarmolev și Petru Aur. De fapt, aceștia sunt liderii echipelor cu care Dunărea va participa în noul sezon competițional. Începând din toamnă, copiii de 13 și 15 ani vor participa la Campionatele Naționale, iar cei de 7, 9 și 11 ani vor fi prezenți la turnee desfășurate pe zone.
ȘAH. La Techirghiol a avut loc un turneu dotat cu "Trofeul Mircea Pavlov", la care a luat parte și gălățeanul David Talabă (7 ani), vicecampion european școlar. Cu 6 victorii și o remiză, acesta s-a clasat pe primul loc, iar Rareș Pasat (9 ani), vicecampion național, a acumulat 4 puncte în concursul copiilor de 10 ani.